Justiţie la adăpostul nopţii

Magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis, după o noapte întreagă de judecată, ca patronul Stelei şi alte 4 persoane să rămână în arest preventiv pentru 29 zile n Procurorii au prezentat instanţei înregistrări ale convorbirilor telefonice ale lui Becali care, în opinia avocatului Gheorghe Mateuţ nu probează implicarea învinuitului în sechestrarea celor trei care i-au furat maşina n Toţi oamenii din fotbal, inclusiv cei care îi sunt adversari patronului stelist, şi-au exprimat indignarea faţă de modul în care a fost reţinut Becali.

1 afișare
Imaginea articolului Justiţie la adăpostul nopţii

Justiţie la adăpostul nopţii

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Bucureşti. Alături de Gigi Becali şi Cătălin Zmărăndescu au mai fost arestaţi Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. În cazul lui Marius Petrinel Geavela, instanţa a decis să nu ia măsura arestării preventive, interzicându-i doar să părăsească ţara. Judecătorii au deliberat mai multe ore, decizia de arest preventiv fiind anunţată în jurul orei 6.30 dimineaţa. Avocaţii au declarat recurs, ce va fi judecat cel mai probabil, săptămâna viitoare.

 

Citeste toata stirea pe www.azi.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici