Un tânăr de 18 ani din Slovacia s-a trezit după operația la coloană vertebrală cu cinci centimetri în plus. Cazul lui Martin, tratat la Spitalul Universitar din Žilina, a atras atenția medicilor, scrie news.refresher.sk.
Martin suferea de boala Scheuermann, o afecțiune a discurilor intervertebrale care provoacă curbarea excesivă a coloanei și dureri cronice. Înainte de intervenție, tânărul măsura 204 centimetri.
Operația a fost făcută la secția de ortopedie pediatrică și spondilochirurgie a spitalului din Žilina, de o echipă condusă de medicul-șef Juraj Popluhár.
Alături de chirurgi, pacientul a fost îngrijit de asistente medicale, fizioterapeuți și alți specialiști.
După corectarea deformării coloanei vertebrale, înălțimea lui Martin a ajuns la 209 centimetri. Creșterea cu cinci centimetri nu a fost scopul operației, ci un efect al îndreptării curburii patologice.
Spitalul a anunțat succesul intervenției pe rețelele sociale și i-a urat pacientului o recuperare rapidă. Unitatea medicală tratează în mod regulat cazuri similare din diferite regiuni ale Slovaciei, fiecare necesitând o abordare individuală.