1.800 de echipamente sportive au fost indisponibilizate la COSR şi la sediul Pax Creative Sports

1.800 de echipamente sportive au fost indisponibilizate de poliţişti la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi la sediul firmei Pax Creative Sports, vineri, în urma percheziţiilor, fiind ridicate mostre pentru expertiză, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

1836 afișări
Imaginea articolului 1.800 de echipamente sportive au fost indisponibilizate la COSR şi la sediul Pax Creative Sports

1.800 de echipamente sportive au fost indisponibilizate la COSR şi la sediul Pax Creative Sports

În timpul percheziţiilor făcute, vineri, la sediul COSR poliţiştii au găsit 180 de articole sportive similare cu cele purtate de reprezentanţii României la Olimpiada de la Rio de Janeiro, iar la sediul firmei Pax Creative Sports 1.000 astfel de echipamente, au precizat sursele citate.

În ambele situaţii au fost ridicate mostre de material iar echipamentele au fost puse în cutii şi sigilate, rămânând indisponibilizate.

De asemenea, au fost ridicate mai multe documente, urmând să fie analizate de anchetatori.

Sursele citate au declarat că în funcţie de rezultatul cercetărilor preliminare şi, mai ales, de rezultatul expertizei mostrelor de material ridicate, se va decide care sunt persoanele ce vor fi citate pentru audieri în acest caz.

Poliţiştii au suspiciuni că echipamentele care au ajuns la sportivii ce ne reprezintă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro ar fi contrafăcute, au declarat surse judiciare.

Oficial, Poliţia Română anunţă că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române au efectuat percheziţii la o firmă bănuită de comerţ cu articole sportive contrafăcute şi alte trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

"Din primele cercetări a rezultat că firma în cauză ar fi încheiat şi derulat relaţii contractuale cu autorităţi contractante din domeniul activităţilor sportive, furnizând echipamente sportive susceptibile a fi contrafăcute. Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracţiunilor de contrafacere a unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti", se arată în comunicatul poliţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici