1 iunie, Ziua Copilului. Ce spun copiii despre lumea în care trăiesc, ce visuri au şi ce aşteaptă de la adulţi. Sfaturi de la psihologi pentru părinţi

  • 1 iunie este o zi magică pentru copii.
  • Nu uităm însă că ei trebuie sărbătoriţi, respectaţi şi iubiţi zilnic.
  • De 1 iunie, am stat de vorbă cu copii şi adolescenţi despre visurile lor şi ce aşteptări au de la adulţi, pentru că vocile lor contează şi deseori adulţii uită să le asculte.
  • Totodată, am întrebat psihologi despre ce ar trebui să ştie adulţii privind relaţia cu copiii dar şi despre cele mai dese probleme ale copiilor şi adolescenţilor.
  • Mihai Copăceanu, psiholog, doctor în Psihologie: „Concomitent cu libertatea copiilor din partea părinţilor constat o lipsă de monitorizare şi supraveghere, gravă. Sunt copii care umblă pe străzi ziua sau noaptea sau îşi petrec timpul cu gaşca fără ca părinţii să cunoască unde şi cu cine sunt.”
1540 afișări
Imaginea articolului 1 iunie, Ziua Copilului. Ce spun copiii despre lumea în care trăiesc, ce visuri au şi ce aşteaptă de la adulţi. Sfaturi de la psihologi pentru părinţi

1 iunie FOTO Profimedia

Cu ocazia zilei de 1 iunie, mai mulţi copii şi adolescenţi de vârste diferite şi din medii diverse au vorbit pentru MEDIAFAX despre ce înseamnă să fii copil, ce visuri au, ce îşi doresc să ştie adulţii (părinţi, profesori sau politicieni) iar doi psihologi arată cele mai mari nevoi ale celor mici şi cum putem să le fim alături pentru o creştere sănătoasă. 
 

Ce spun copiii? Visuri, fluturi şi aşteptări de la adulţi

  • Îmi place să fiu copilă. Vreau să devin poliţistă pentru că poliţiştii prind oamenii răi, care fură. Vreau ca părinţii şi învăţătorii să ne înţeleagă, să se comporte frumos cu cei mici şi să ne ofere atenţie. Vreau ca părinţii să îi asculte pe copii, să nu îi bată şi să-i facă fericiţi. Pentru politicieni: vreau să ne schimbe „Cornul şi laptele”, că nu gust şi mereu îl aruncăm, să ne dea alt pacheţel (Daniela-Elena, aproape 5 ani).
     
  • „Îmi place să pictez. Visez să ajung pictor cândva. Mă bucur că mami şi tati înţeleg pasiunea mea şi mă lasă să fac asta, în loc să mă chinuie cu alte lucruri. (...) Alte lucruri cum ar fi să merg în excursii sau la zile de naştere ale altor copii. (...) Îmi place să stau în curte şi să pictez. Singur, eu cu mine şi cu culorile”  (Matei, 10 ani).
Întrebat ce aşteptări are de la adulţi, Matei spune că i-ar plăcea că aceştia să viseze mai mult, să nu mai facă lucruri doar din obligaţie sau că aşa le cere „vârsta” şi să fie mai interesaţi de cultură, de artă. „Ştiu că noi, românii, nu suntem aşa dornici să mergem la muzee sau la librării. Eu merg des, mă simt mai fericit după”, spune micuţul.
 

Pentru domnii politicieni am un sfat: şi noi, copiii, contăm, gândiţi-vă şi la noi. Sunt mulţi copii săraci, care cerşesc, stau dezbrăcaţi, nu au ce mânca sau nu au părinţi. Pe mine mă doare, dar sunt copil, nu pot eu schimba. EI pot, fiţi mai buni cu noi!”, mai spune Matei.

 

  • „Mie îmi place să petrec timp cu părinţii. În timpul lor liber mergem şi plantăm copaci, facem trasee (montane n.red.), sau salvăm animale de pe stradă... Şi citim împreună. Îmi ador părinţii pentru că sunt altfel. Nu sunt duri, nu sunt răi, nu ţipă, nu îmi interzic lucruri. Cred că mulţi copii cresc supăraţi pentru că au părinţi foarte nefericiţi. (...) Visul meu este să ajung în Poliţie sau în politică. Nu îmi place ce văd şi vreau să fac ceva. Pentru profesori am un sfat: credeţi în copii, nu mai ţipaţi la ei şi nu vă mai faceţi „preferaţi”. Iar pentru poliţişti: luaţi în serios, vă rog, când aveţi cazuri de copii bătuţi de părinţi. (...) Am sunat şi eu o dată pentru o vecină şi au râs de mine. Şi fetiţa a ajuns la spital, aşa rau au lovit-o. Nu înţeleg: de ce faceţi copii dacă vreţi să îi bateţi? Mergeţi la box, acolo e cu bătaie!”, spune Laurenţiu, în vârstă de 13 ani. 
 
  • „Îmi place să mă joc în curte, cu fraţii şi surorile. Înţeleg că părinţii noştri sunt săraci, nu au de muncă pentru că la ţară nu ai unde te angaja. Dar ne mulţumim cu ce avem. Mă bucur că e înţelegere în casă şi împărţim ce avem. La şcoală e mai greu, nu avem mereu caiete sau haine bune şi copiii ne judecă iar unii profesori ne ignoră sau ţipă la noi, ne strigă că suntem săraci şi murdari sau „ţigani”. Se spune „romi”, nu „ţigani”. Doare, dar treci peste. Nu ai încotro. Sper să pot face o facultate şi să am un salariu bun. Aici, la ţară, fetele sunt măritate de mici (nu vor ele, dar le obligă părinţii), sau de unele profită bărbaţi din sat, rămân gravide şi singure toată viaţa. Cred că e greu să ai copii cânt tu eşti încă mică. (...) Vreau ca profesorii să fie mai buni, să nu ne mai judece pe motiv de sărăcie, de etnie sau cadouri duse de 1 şi 8 martie iar de la politicieni vreau să bage Educaţie Sexuală, avem nevoie. Am colege care au copii de la 11-12 ani şi apoi fac avorturi. Sunt condamnate la sărăcie, la râsul din partea sătenilor. Nu e o viaţă bună pentru o fată. Mai bine mor decât să ajung aşa.”, spune Mirabela, în vârstă de 16 ani. Adolescenta are aşteptări şi de la părinţi, în general: să se educe, să nu aibă copii dacă nu sunt pregătiţi să îi educe şi să nu fie ruşinoşi, să îi înveţe despre sex şi despre pericolele de tot felul.

 

  • „Îmi place să stau cu prietenii mei. Avem un grupuleţ mic, funky. (...) Da, mai fumăm şi ţigări, şi... ştii tu. Nu ai cum să nu. Eşti exclus din grup altfel. Ai mei (părinţii n.red.) nu ştiu că eu fumez. Fumez de pe la 11-12 ani. M-a prins microbul ăsta. Presiunea e mare, mai ales că vezi cât de „cool” sunt alţii de vârsta ta, îl vezi pe alde Dorian şi alte vedete „de plastic”, botoxate, dezbrăcate, urâţite. Nu avem alte modele promovate, aşa că ăştia ţi se par mişto. (...) Văd şi la grupul meu, cum sunt fetele, că se gândesc doar cum să le placă băieţii şi se gândesc la sex dar dacă le întrebi cum se protejează, zic că nu o fac deloc. Şi au 13-14 ani. (...) Ştiu, e trist, nici băieţii nu ştiu că poţi lua BTS sau alte prostii. (...) Am avut un prieten, a „convins-o”, bine, a forţat-o pe o fată să facă sex cu el, a rămas însărcinată de prima oară, i-a cerut să facă avort. A făcut fata, au pus toţi din grup bani. Apoi a părăsit-o. A vrut să se sinucidă, săraca, a luat pastile. Au dus-o la spitalul de nebuni. A rămas cu sechele... Nu e normal, ca băiat, să te comporţi aşa, dar sunt destui care hărţuiesc fete sau femei, le ating, le trimit poze cu penisuri pe net şi apoi râd. O fac pentru a le umili. Fac şi ei ce văd şi cred că e normal. Ne uităm la voi, la adulţi şi nu vedem că vă comportaţi mai frumos. Nu suntem educaţi la şcoală, iar acasă, clar nu. Atunci, ce vă aşteptaţi de la noi?”, spune Mihai, în vârstă de 17 ani jumătate.

Adolescentul continuă şi dă vina pe adulţi, în general, pe părinţi şi profesori, pentru că „au o vedere obtuză” şi nu se gândesc la lucrurile de bază: atenţie, ascultare, limite şi reguli şi discuţii despre pericole. El cere, totodată, ca adulţii să se uite întâi la ei şi să educe pentru ca mai apoi să fie exemple sănătoase pentru copii. Referitor la politicieni, Mihai spune că e scârbit de ei şi că „sunt plătiţi pentru plimbat de hârtii şi dormit în parlament”. Le cere să fie mai conştienţi de răul pe care îl fac şi să fie cu adevărat „în slujba” cetăţenilor pentru că sunt cu ochii pe ei,

 

Viaţă de copil. Cu ce se confruntă cel mai des copiii şi adolescenţii din România 

 
Psiholog Mihai Copăceanu: Cele mai mari probleme actuale, pe care le întâlnesc, sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung
 
 
„În virtutea unei educaţii democratice, astăzi tânărului îi se oferă dreptul nelimitat la alegeri, la libertate, cele mai dese greşeli sunt acelea care permit copilului să se manifeste ca un adult, să facă lucruri însă el, ca adolescent, este încă incapabil de responsabilitate şi de gândire matură prin care să prevină unele riscuri pentru sănătatea şi chiar viaţa sa. Uităm că ultima parte din creier care se dezvoltă târziu, după adolescenţă, uneori pana la 25 de ani este lobul frontal, cu rol în 
gestionarea funcţiilor executive de nivel superior. E vorba de o sumă de abilităţi cognitive, care include capacitatea de a planifica, organiza, iniţia, auto-monitoriza şi controla răspunsurile pentru a atinge un obiectiv specific
 
 Un adolescent nu are această parte dezvoltată, de aceea este influenţabil şi manipulabil. Concomitent cu libertatea copiilor din partea părinţilor constat o lipsă de monitorizarea şi supravegherea gravă. Sunt copii care umblă pe străzi ziua sau noaptea sau îşi petrec timpul cu gaşca fără ca părinţii să cunoască unde şi cu cine sunt.
 
Cele mai mari probleme actuale sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung, mai spune specialistul. „Şi aici mă refer în primul rând la fumat. Suntem atât de ignoranţi, însă totodată suntem pe primele locuri în Europa la fumatul în rândul copiilor, de multe ori cu acordul părinţilor. Un copil care începe să fumeze de la 12 ani, la 18 ani este deja dependent şi 15 ţigări îi se pare puţin. Creierul său va solicita altă substanţă mult mai puternică”, explică psihologul. 
 
 

Cum ajung copiii în detenţie

 

Absenţa emoţională şi implicarea părinţilor lasă răni emoţionale şi îi „îndeamnă” pe copii şi adolescenţi să caute asta la anturaje. „Majoritatea adolescenţilor şi tinerilor pe care i-am întâlnit în locurile de detenţie erau cei care acuzau anturajul pentru faptele comise, alături de inconştienţa şi teribilismul. În multe cazuri părinţii erau absenţi (nu fizic, ci emoţional) şi lipsea orice urmă de ataşament. Mulţi dintre ei nici au conştientizat riscurile la care se expun, părinţii nu au avut habar de preocupările lor (ziua şi noaptea) şi uşor au ajuns să comită delincvenţe sau infracţiuni”, punctează Copăceanu. 
 
Copăceanu spune că, peste tot în ţară se comercializează liber, fără a se legitima, alcool şi tutun minorilor. Îngrijorător este şi generalizarea consumului de marijuana printre copii şi adolescenţi. „Pe de altă parte, din punct de vedere al psihologiei clinice, constat tineri cu dependenţe grave de jocuri video, cu anxietate, depresie şi tulburări de somn. Şi mare parte dintre aceştia, poate 7/10 nu ajung la psiholog”.
 
 

Principii fundamentale în creşterea şi educaţia copiilor

 
 
Părinţii dacă şi-ar răspunde constat la câteva întrebări ar cunoaşte cum să se comporte, crede Copăceanu. 
 
„Ce înseamnă fericirea copilului meu? Cum îl pregătesc pentru viaţă? Ce contează cel mai mult: notele la şcoală sau sănătatea psiho-emoţională? Îmi iubesc cu adevărat necondiţionat copilul? Gesturile mele indică respect şi susţinere pentru copilul meu? Ştiu eu ce face copilul meu în fiecare oră? Cat de bine cunosc sufletul copilului meu? Dacă îl critic, îl cert, îl judec şi îl pedepsesc în fiecare zi, îi arăt că am încredere în el? De ce e trist şi abătut, de ce îmi vorbeşte dur? Îi spun zilnic: te iubesc, sunt mândru de tine, spune, te ascult, am încredere în tine, iartă-mă am fost supărat/obosit, cum pot să te ajut, ce vrei să fac pentru tine?”, recomandă specialistul. 
 
„Ca psihologi, cunoaştem că unii dintre cei mai puternici factorii protectivi pentru un copil este relaţia afectivă cu propriul părinte. Din fericire avem o serie de cărţi publicate şi traduse în limba romana şi o serie de psihologi care sunt implicaţi în educaţia părinţilor.  Să dăm voie copiilor să se bucure de copilărie”, mai spune Copăceanu.
 
Ana Predescu, psiholog, spune, la rândul său, că e important să încercăm să identificăm tiparele disfuncţionale şi să încercăm să înlocuim sau să găsim răspunsuri şi soluţii eficiente. „Le cerem mai des părerea şi îi împlicăm mai mult în discuţii şi în alegeri, pentru că aşa automat învăţăm ce înseamnă partea de asumare, independenţă, autonomie, maturizare. Partea de asertivitate constă în permanenţă în: expresie a ce cred eu, fără să fac judecăţi de valoare la tine. Implic automat compromis şi negociere. Prezint aşteptări şi mulţumiri („ce mă bucur că am făcut asta împreună”, „mă bucur că am putut vorbi”, etc)”.
 
Cele mai mari probleme actuale sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung, mai spune specialistul. „Şi aici mă refer în primul rând la fumat. Suntem atât de ignoranţi, însă totodată suntem pe primele locuri în Europa la fumatul în rândul copiilor, de multe ori cu acordul părinţilor. Un copil care începe să fumeze de la 12 ani, la 18 ani este deja dependent şi 15 ţigări îi se pare puţin. Creierul său va solicita altă substanţă mult mai puternică”, explică psihologul. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici