13 copii s-au simțit rău după ce au mâncat la o pensiune din Bihor. Doi au ajuns la spital
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, dar a fost confirmat luni de DSP, la solicitarea BIHOREANUL. Sursa menționată a transmis că primele simptome au apărut joi, 10 septembrie, la câteva ore după ce copiii au luat masa la o pensiune din Vadu Crișului. Ei au mâncat paste și apoi s-au simțit rău, având greață, vărsături și diaree
În total, 13 copii care au prezentat semne de toxiinfecție alimentară, unii mai grave, alții mai ușoare. Inițial, 11 copii au fost verificați la fața locului și apoi au fost transportați la spital. Medicii au stabilit diagnosticul de toxiinfecție alimentară, dar niciunul dintre copii nu a avut nevoie de internare.
A doua zi, la spital au ajuns alte două fete, membre ale aceluiași grup de elevi. Una dintre ele a fost internată. Sâmbătă a fost internat încă un copil în cazul căruia tratamentul inițial nu a avut efecte. Luni, doi dintre cei 13 copii erau internați, iar ceilalți 11 se aflau izolați la domiciliu.
Autoritățile nu au stabilit sursa îmbolnăvirilor. Rezultatul analizelor de laborator va fi gata marți. Sunt verificate mâncarea și apa de la un izvor din vecinătatea Peșterii Vadu Crișului.
DSP a amendat pensiunea cu 25.000 lei și i-a suspendat activitatea din bucătărie.