15 vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, lăsaţi să plece de la DNA

Cincisprezece vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin au fost lăsaţi să plece de la DNA, marţi noapte, după ce au fost audiaţi de procurori, care au dispus în cazul lor interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu sau ţara.

80 afișări
Imaginea articolului 15 vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, lăsaţi să plece de la DNA

15 vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, lăsaţi să plece de la DNA (Imagine: Razvan Chirita-Mediafax Foto)

Avocaţii unora dintre poliţiştii şi vameşii din Timiş şi Caraş-Severin vizaţi în ancheta privind fapte de corupţie la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş au declarat că, până în prezent, procurorii anticorupţie au dispus pentru 15 persoane măsura interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu sau ţara, aceştia fiind lăsaţi să plece de la DNA.

Alţi 15 vameşi şi poliţişti de frontieră au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Ceilalţi suspecţi în ancheta privind fapte de corupţie la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş, ridicaţi, marţi dimineaţă, în urma unor percheziţii şi aduşi în Bucureşti, sunt audiaţi în continuare la DNA, procurorii urmând să decidă în cazul lor măsurile preventive.

Avocaţii au mai spus că marţi noapte vor fi duse la Curtea de Apel Bucureşti câteva loturi cu persoanele reţinute de procurorii anticorupţie. Alte loturi vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de miercuri.

La Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus formarea a opt complete de judecată, care să ia în discuţie propunerile de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare.

Aproximativ 140 de vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin sunt audiaţi la DNA, fiind suspectaţi de luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia, au declarat surse judiciare.

Vameşii şi poliţiştii de frontieră au fost ridicaţi de anchetatori în urma descinderilor care au avut loc marţi dimineaţă, la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş şi la locuinţe ale angajaţilor de la frontieră.

O parte dintre cei ridicaţi de poliţişti au fost duşi la Bucureşti, cu elicoptere ale MAI, de la Stamora Moraviţa (Timiş) şi Naidăş (Caraş-Severin). Alţi suspecţi au fost transportaţi la sediul Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Timiş, de unde au fost duşi la Bucureşti, pentru audieri la DNA.

Şapte persoane vizate în această anchetă sunt date în urmărire, iar între acestea s-ar afla şi Milan Gubic, şef de tură la Vama Stamora Moraviţa, potrivit unor surse judiciare. Cele şapte persoane ar fi fost fost date în urmărire în condiţiile în care nu au fost găsite pentru a fi audiate.

În timpul percheziţiilor, anchetatorii au ridicat din birourile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră mai mulţi saci cu probe, care vor fi analizate de procurori.

Vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş au fost blocate, marţi dimineaţă, începând cu ora 6.00, când zeci de poliţişti, jandarmi şi mascaţi, coordonaţi de ofiţeri ai DGA şi de procurori ai DNA, au descins în aceste puncte de trecere a frontierei. Traficul în cele două vămi a fost redeschis după aproximativ două ore.

Potrivit unor surse judiciare, angajaţii celor două puncte de trecere a frontierei au fost monitorizaţi mai multe luni, timp în care anchetatorii au strâns probe legate de contrabanda de ţigări netimbrate aduse din Serbia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici