17 mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii români în ultima săptămână

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 21-27 aprilie, 716 persoane, 42 de autovehicule şi 41 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

367 afișări
Imaginea articolului 17 mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii români în ultima săptămână

17 mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii români în ultima săptămână

Potrivit IGPR, au fost localizate în România 526 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE.

Poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, fiind depistate 107 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 235 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 10 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 26 de documente, au fost găsite 38 de autovehicule şi 2 plăcuţe de înmatriculare, ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 190 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor. Dintre acestea, 22 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 17 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 31 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 10 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 4 autovehicule şi 15 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici