25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie 1989 - Revoluţia a început şi la Cluj, unde militarii au tras în manifestanţi - FOTO

Ziua de 21 decembrie 1989 a fost cea în care Revoluţia începută la Timişoara a cuprins şi Cluj-Napoca. Muncitorii de la CUG au pornit pe jos spre centru, alăturându-li-se alte persoane. În Piaţa Libertăţii, la Astoria şi la Fabrica de Bere, militarii au tras, momentele fiind surprinse în fotografii.

5065 afişări
Imaginea articolului 25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie 1989 - Revoluţia a început şi la Cluj, unde militarii au tras în manifestanţi - FOTO

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie 1989 - Revoluţia a început şi la Cluj, unde militarii au tras în manifestanţi (Imagine: Razvan Rotta/Mediafax Foto)

Ziua de 21 decembrie 1989 a marcat începutul Revoluţiei şi la Cluj-Napoca, aproape imediat după discursul de la Bucureşti al lui Nicolae Ceauşescu, întrerupt de huiduielile mulţimii adunate la mitingul organizat de PCR în faţa sediului Comitetului Central.

În jurul orei 14.00, pe platforma industrială a oraşului, muncitorii care au ieşit din schimbul întâi de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) s-au adunat în faţa întreprinderii, iar lor li s-au alăturat cei care ar fi urmat să intre în schimbul al doilea. Sute de oameni s-au încolonat şi au pornit pe jos spre centrul oraşului.

Punctul fierbinte al Revoluţiei de la Cluj-Napoca a fost, însă, Piaţa Libertăţii (acum Piaţa Unirii), unde întreruperea discursului lui Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinată, aproape de ora 13.00, de scriitorii clujeni, de la geamul Asociaţiei Scriitorilor şi al revistei Tribuna, cu scandarea "Victorie", iar ulterior, în jurul orei 15.00, grupul de 10-15 persoane, condus de actorul Călin Nemeş, a constituit catalizatorul revoltei. Acesta s-a adresat trecătorilor din piaţă şi le-a cerut să se solidarizeze cu timişorenii, strigând "Timişoara, Timişoara", iar la apariţia militarilor şi-a desfăcut haina şi s-a îndreptat spre aceştia.

Apoi, militarii au început să tragă, atunci fiind înregistraţi primii morţi şi răniţi ai Revoluţiei clujene, printre răniţi fiind şi Călin Nemeş.

Muncitor rănit la Revoluţie: "O doamnă în vârstă, cu o crenguţă de brad în faţa soldaţilor, spunea «Copiii mei, de ce vreţi să trageţi în noi?»"

Printre manifestanţii care au ajuns în acea zi în Piaţa Libertăţii se afla şi Mircea Machek, care avea atunci 22 de ani şi era angajat la o întreprindere mecanică. Tânărul era la curent cu evenimentele de la Timişoara şi îi spusese soţiei că, dacă şi la Cluj va fi vreo manifestaţie, el va fi prezent, indiferent de consecinţe. În 21 decembrie, soţia sa era în spital, iar el, având liber de la serviciu, şi-a dus fetiţa de cinci luni la socri şi a plecat spre centrul oraşului.

În zona centrală a văzut prima maşină de Armată şi primul pluton de soldaţi, iar când a ajuns în Piaţa Libertăţii a vrut să se îndrepte, alături de alţi manifestanţi, spre librăria Universităţii, fiind opriţi de un cordon de militari aşezaţi pe trei-patru rânduri, dintr-un trotuar în celălalt. Machek îşi aminteşte că în piaţă era un container metalic de marfă şi, împreună cu alţi tineri, a început să bată în el, în ritmul scandărilor "Jos Ceauşescu", "Jos comunismul", "Libertate", "Criminalii".

"La un moment dat, am început să cântăm Hora Unirii, eu am iniţiat Hora Unirii. Am cântat şi am dansat în faţa trupelor, după aceea am încercat să ne apropiem şi să dialogăm cu ei, să le spunem că suntem prieteni, că nu pot să tragă în noi, că sunt semeni de-ai noştri, şi ei suferă, şi noi am suferit. Un lucru care m-a şocat şi m-a marcat a fost când am văzut o doamnă în vârstă, cu o crenguţă de brad în faţa soldaţilor. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea. Spunea «Copiii mei, de ce vreţi să trageţi în noi?»", spune el.

Mircea Machek a observat că o parte dintre soldaţi nu aveau petliţe la gulerul hainei militare, nici însemne de armă, ca să îşi poată da seama de la ce armă provin, dar şi că printre ei erau şi persoane mai în vârstă. La un moment dat, un ofiţer s-a apropiat de comandantul plutonului şi i-a şoptit ceva la ureche, după care militarii şi-au armat puştile mitralieră.

"Din instinct, automat, m-am întors şi nu ştiu cum am ajuns efectiv pe trotuar în faţa anticariatului. Aşa am ţinut eu minte din Armată, să mă arunc cu călcâiele înspre cei care trag, că aşa trebuie, şi aşa am ajuns. Am stat acolo şi urmăream cum se trage. S-a tras absolut în toate direcţiile, s-a tras la nivel, s-a tras în sus, peste clădire. Se trăgea cu trasoare şi se vedeau cum ricoşează gloanţele din asfalt", povesteşte Machek.

Când s-a ridicat, vrând să se scuture de praf, a văzut că avea sânge pe mâini, fiind împuşcat în zona şoldului drept. S-a dus singur, pe jos, spre Clinica de Chirurgie, iar acolo a rugat o asistentă să îl ducă la un medic.

"Nu mai ţin minte numele medicului, dar mi-a zis că nu poate să îmi acorde primul ajutor pentru că nu a primit nicio indicaţie în acest sens. Până la urmă, un medic arab de acolo, care o trata pe soţia mea, m-a dus la un prieten al lui, tot arab, care era la chirurgie la urgenţă şi am stat pe scaun, am fost cusut pe scaun, pansat şi cusut pe scaun. Când am intrat înăuntru, nu cred că ar vrea nimeni să vadă ce am văzut eu, am văzut morţi pe jos, puşi pe hol", rememorează bărbatul.

De teama unor repercusiuni din partea Securităţii, la spital a spus că se numeşte Adrian Popescu, dar şi-a dat adresa, iar ulterior, când a avut nevoie de concediu medical la serviciu, a recunoscut că a fost împuşcat în Piaţa Libertăţii. Nici după 25 de ani nu ştie însă cine a tras, "poate Armata, poate alţii".

"Ceea ce nu pot uita a fost faptul că au tras fără somaţie şi fără foc de avertisment. În acele momente nu mi-a fost frică, poate a fost şi nebunia tinereţii", adaugă Machek.

Acum, el este angajat al unei companii multinaţionale de telecomunicaţii, lucru la care nici nu visa în timpul regimului comunist. Totuşi, recunoaşte că nu este pe deplin mulţumit de ceea ce s-a întâmplat după 1989.

"Aşteptările erau altele, ne aşteptam la mai mult, la mai bine. Dar a meritat să ies în stradă, în primul rând pentru că a avut loc o schimbare de regim. Ar trebuie să urmeze acum şi o schimbare de mentalităţi, pentru că nu prea am înţeles democraţia", crede Machek.

 

"După ce militarii au terminat de tras, piaţa s-a golit de oameni şi am rămas numai noi, răniţii şi morţii"

Tot în Piaţa Libertăţii a fost rănit, în 21 decembrie 1989, Csudom Ştefan, pe atunci în vârstă de 22 de ani, angajat la întreprinderea de electricitate. În acea zi, tânărul tocmai terminase o lucrare în zona Clujana, iar la ora 15.00 s-a urcat într-un troleibuz cu gândul să plece spre casă, în cartierul Mănăştur.

"Ştiam ce se întâmpla la Timişoara, ascultam Europa Liberă. Soţia era însărcinată în ultima lună şi m-a pus să îi promit că dacă se va întâmpla ceva şi la Cluj să nu merg. Aşa s-a nimerit că s-a blocat circulaţia şi a trebuit să vin spre jos, iar când am ajuns în centru am auzit primele împuşcături din faţă de la Continental. Eram în Piaţa Libertăţii unde erau cordoane de militari, zona era încercuită, se vedeau oamenii morţi căzuţi pe asfalt. Am vrut să îmi sun soţia, dar telefoanele fixe nu funcţionau", îşi aminteşte Csudom.

Iniţial, în faţa fostului anticariat din piaţă erau vreo zece persoane, dar troleibuzele au fost oprite de manifestanţi, astfel încât numărul celor care protestau faţă de regimul comunist şi strigau "Jos Ceauşescu" şi "Libertate" a crescut. Tânărul se afla la zece metri de cordonul de militari, în primele rânduri, şi a observat că aceştia aveau pistoalele mitralieră îndreptate în sus. Fără nicio somaţie, militarii au început să tragă în manifestaţi, iar prima sa reacţie a fost să se arunce pe jos, lângă perete.

"Nu ştiu cât s-a tras, probabil câteva secunde, până s-au golit încărcătoarele, dar am avut impresia că a durat o jumătate de oră. Apoi am simţit o lovitură în laba piciorului drept şi am ştiut că am fost împuşcat. M-a durut foarte tare. După ce militarii au terminat de tras, piaţa s-a golit de oameni şi am rămas numai noi, răniţii şi morţii. La o jumătate de metru de mine era un bărbat împuşcat în piept, rezemat de perete", povesteşte Csudom Ştefan.

O vreme a zăcut lângă perete, nu l-a ajutat nimeni, dar apoi au apărut grupuri de oameni care se dispersaseră când se trăgea. Printre ei erau şi doi colegi ai săi care l-au dus la cineva care locuia în zonă, iar apoi la Clinica de Chirurgie. La spital a fost pansat, rana i-a fost curăţată, a fost operat de trei ori, dar şi acum mai are schije în picior.

"Era să îmi pierd piciorul drept, care s-a infectat. A doua zi s-a făcut laba piciorului cât o minge de fotbal, nu erau antibiotice pe atunci, iar un medic de salon mi-a spus că trebuie să mi-l amputeze. Am avut noroc că o doctoriţă s-a interesat de mine şi mi-a dat antibiotice primite de la ajutoare şi infecţia mi-a trecut, am fost operat, iar după trei luni de spitalizare am reînceput să umblu", povesteşte Csudom.

A doua zi, soţia sa, care nu avea nicio veste de la el, a ajuns la Ginecologie, unde a şi născut, în timp ce el era internat în clădirea alăturată, fără să ştie unul de celălalt.

Csudom Ştefan lucrează, în continuare, la Electrica şi consideră că participarea sa la Revoluţie a meritat măcar pentru faptul că ştie, acum, ce este democraţia.

"Cine ştie unde era România dacă nu avea loc Revoluţia din 1989, dacă mai rămânea comunismul. Am văzut cum era în comunism, vedem acum şi cum e în democraţie", consideră el.

 

Răzvan Rotta, autorul primelor fotografii de la Revoluţia din Cluj: "În pozele mele vezi oameni în picioare, vezi cum cad la pământ şi îi vezi morţi"

Primele fotografii ale evenimentelor din Piaţa Libertăţii din 21 decembrie 1989 îi aparţin lui Răzvan Rotta, pe atunci asistent universitar la Politehnica din Cluj-Napoca. Pentru că era pasionat de fotografie şi avea mai mult timp liber, îşi scosese un certificat de "mic meseriaş", care îi dădea dreptul să facă fotografii pentru albume şcolare. Într-un bloc vecin din cartierul Gheorgheni unde locuia, îşi încropise un laborator foto.

Aflase de la Europa Liberă ce se întâmpla în Ungaria, în fostul RDG, apoi la Timişoara, dar recunoaşte că nu a visat că va cădea comunismul. În 21 decembrie 1989 era acasă, urmărind la televizor mitingul întrerupt al lui Ceauşescu, iar fiica sa, Sorana, care avea 22 de ani, a mers cu două prietene în centrul oraşului.

"A spus că merge să facă revoluţie. Iar soţia mea i-a spus «Du-te, dar să nu începi tu prima»", îşi aminteşte fotograful.

Dupa-amiaza, el a plecat cu soţia sa să îşi caute fiica în centrul oraşului şi, din instinct, şi-a luat şi geanta cu aparatul foto, un Pentax K1000, japonez, manual, şi un film alb negru cu 36 de poziţii.

"În piaţă, lumea se mişca normal. Am văzut-o pe fiica noastră, ne-am reunit. Lumea se agita, dar trebuia o scânteie. Aceasta a fost în momentul în care au venit soldaţii, iar oamenii au început să strige, dar nu strigau «Jos Ceauşescu» sau «Jos comunismul», nu aveau curaj, ci «Libertate», «Timişoara». Am vrut să fac poze, mi-am scos aparatul. În faţa mea era profesorul de matematică Horia Pedestru, coleg de generaţie. Se uita în ochii mei şi striga şi el. Am vrut să îl fotografiez, dar apoi m-am întrebat de ce să îl fotografiez, ce vor spune cei din jur, poate crede cineva că sunt de la Securitate şi îmi strică aparatul foto. Mi-am pus aparatul înapoi în geantă şi am strigat şi eu cu ceilalţi", povesteşte Rotta.

Când au apărut militarii pe latura de vest a Pieţei Libertăţii, atenţia oamenilor aflaţi pe trotuare s-a concentrat spre ei. Răzvan Rotta a început să facă poze, era mai în spate, iar din primele cadre se mai văd maşini care trec, traficul nefiind blocat. A surprins principalele momente ale evenimentelor din piaţă, cu actorul Călin Nemeş care se îndrepta cu pieptul gol spre soldaţii înarmaţi, cu primii morţi seceraţi de gloanţe, răsfiraţi pe asfalt. A făcut poze şi din spatele unui gard viu.

"Am fotografiat până s-a terminat filmul, 36 de poziţii, 12 erau deja făcute, au rămas 24. Dintre ele, trei erau mişcate tare, aşa că au ieşit 21 de poze de la Revoluţie, făcute în ziua de 21 decembrie 1989", punctează Rotta.

El îşi aminteşte că era îmbrăcat cu un fâş cu două feţe, iar după ce a făcut pozele a întors haina pe cealaltă faţă, şi-a ascuns aparatul în sân şi a plecat cu soţia şi fiica lui acasă, după care a developat fotografiile în laborator. A scos trei rânduri de poze, din care două le-a ascuns împreună cu filmul. Ulterior, fiica sa, implicată în distribuirea ajutoarelor din străinătate, a cunoscut doi tineri care au convins-o să le dea şapte poze, iar aceştia au plecat în Franţa, la o agenţie de presă, pentru a le vinde. Astfel, fotografiile sale au fost vândute către Paris Match, Sunday Times şi publicaţii din SUA, Olanda, Japonia, sub semnătura acestora.

"Dintre pozele făcute la Revoluţia română, ale mele sunt cele mai fierbinţi, adică vezi oameni în picioare, vezi cum cad la pământ şi îi vezi morţi", consideră Rotta, ale cărui fotografii au fost tipărite, în martie 1990, într-o broşură care a fost vândută pe stradă, iar în presă au fost publicate mai târziu.

El spune că a fost chemat ca martor de anchetatorii care au investigat Revoluţia de la Cluj-Napoca.

"Marea luptă se dădea atunci pe tema cine a tras, Armata sau Securitatea, pentru că dădeau vina unii pe alţii. Pe cei de la Miliţie şi Securitate, zic că i-am salvat într-un fel, pentru că erau cei blamaţi şi unii şi arestaţi. Am primit un certificat de revoluţionar, dar nu l-am folosit niciodată, nu bonusuri, nu pensie, nimic", spune Rotta, în prezent om de afaceri.

 

Student care a fotografiat evenimentele din 21 decembrie: "A fost un vânt al schimbării şi m-am bucurat că am luat parte"

Un alt fotograf care a surprins momente dramatice în Piaţa Libertăţii, în 21 decembrie 1989, a fost George Mureşan, pe atunci student în ultimul an la Arte Plastice. Îi plăcea şi fotografia şi îşi cumpărase de la un profesor un aparat foto Praktica, de producţie germană.

"În 21 decembrie eram în Piaţa Mărăşti, vindeam felicitări de Crăciun, şi am văzut grupuri de bărbaţi hotărâţi, venind din zona industrială, de la CUG. Am văzut şi TAB-urile Armatei şi mi-am dat seama că se întâmplă ceva. Mi-am spus că trebuie să iau parte la evenimentul care va avea loc, că va fi sigur unul istoric", povesteşte el.

Nu avea aparatul foto la el, aşa că s-a dus acasă să îl ia, spunându-i soţiei că, pur şi simplu, nu poate să stea acasă, chiar dacă îi era teamă, chiar dacă era posibil să nu se mai întoarcă. A luat apoi un troleibuz spre centru, ajungând până la magazinul Sora, cu aparatul foto ascuns sub geacă.

Ajuns apoi în Piaţa Libertăţii, în zona Bisericii Sfântul Mihail, s-a ascuns după un chioşc metalic, iar când a început să se tragă în manifestanţi a făcut mai multe fotografii. Unii manifestanţi au crezut că e de la Securitate şi se temea că va fi linşat, dar cineva care îl cunoştea le-a spus celorlaţi că este student şi a fost lăsat în pace.

"Când au început militarii să tragă, unii oameni s-au aruncat la pământ, alţii au rămas în picioare, înfruntându-i. Am pozat un tânăr împuşcat în picior care era dus de mai mulţi bărbaţi. A fost emoţionant să vezi aşa ceva. Când au început să tragă mi-a fost frică, m-am ascuns după chioşcul metalic", rememorează el.

George Mureşan avea în aparatul foto un film nou, marcă englezească, dar nu reuşise să regleze distanţa, claritatea, astfel că nu toate fotografiile au ieşit foarte clare. După ce a făcut poze în Piaţa Libertăţii, s-a îndreptat spre alte zone din oraş, spre Piaţa Mihai Viteazu, unde erau militari şi TAB-uri, şi cartierul Mărăşti. A developat apoi filmul, în format mare, şi a dat câteva poze unui ziar, însă pe toate le ţine ca pe o amintire. Acum, pozele din 21 decembrie 1989 sunt postate pe blogul său - 24 de poziţii în total.

"Nu am fost să îmi scot certificat de revoluţionar, nu m-a interesat. Am fost împăcat sufleteşte că am fost la Revoluţie, am vrut doar să fiu părtaş la evenimente. A fost un vânt al schimbării şi m-am bucurat că am luat parte. Am fost martor ocular al Revoluţiei şi am avut satisfacţia să fiu acolo", afirmă George Mureşan, care acum este administrator al unei fundaţii caritabile.

În afara Pieţei Libertăţii, în Cluj-Napoca s-a tras şi la Fabrica de Bere, în zona fostului Hotel Astoria şi în Piaţa Mărăşti. În 21 decembrie 1989, în oraş au murit 26 de persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite.

 

Emil Boc, pe atunci student, printre cei care s-au adresat manifestanţilor din balconul fostei primării: "Le-am spus să aibă curaj că democraţia a învins"

Revoluţia de la Cluj avea să continue însă şi în 22 decembrie, când primarul de acum al oraşului, Emil Boc, s-a aflat printre cei care s-au adresat manifestanţilor de la balconul fostei primării.

Boc era pe atunci student în ultimul an la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj, iar ziua de 21 decembrie îl prinsese şi pe el în Piaţa Libertăţii. El povesteşte că atunci a răspuns, împreună cu mai mulţi colegi, invitaţiei lui Călin Nemeş şi Lucian Matiş, pictor împuşcat la revoluţie, de a veni în Piaţa Libertăţii, în jurul orei 15.00, pentru că urma să se întâmple ceva legat de Timişoara.

"Avusesem examene în acea zi, era ultima zi din sesiune şi ne-am dus în centru. Am ajuns pe la 15.30 şi l-am văzut pe Călin Nemeş în faţa militarilor. Am rămas şocaţi, iar imediat am văzut soldaţii că au început să tragă. În acel moment m-am aruncat peste un gard viu, în zona statuii lui Matei Corvin, şi nu voi uita niciodată un tânăr lângă mine care avea o mână plină de sânge, după ce fusese împuşcat", îşi aminteşte Boc.

După împuşcături, a plecat din piaţă cu colegii, pentru a ajunge la căminul unde locuia, pe strada Avram Iancu, iar a doua zi, în 22 decembrie, a ieşit din nou în stradă şi a participat la acţiunile din oraş. A fost printre tinerii care i-au ajutat pe cei din Consiliul Frontului Salvării Naţionale Cluj-Napoca şi care au primit mai multe sarcini, să ducă diverse documente la unităţi şcolare, la noile autorităţi judeţene.

"Aveam un bilet de recunoaştere, de diferite culori, care ne-a permis accesul în instituţii. Seara, ni s-a cerut să păzim sediul Primăriei cu nişte bâte, schimbul trei, de la miezul nopţii la ora patru dimineaţă, că suntem tineri şi putem sta, când oricine putea veni peste noi. Nu aveam, în acel moment, conştiinţa pericolului", afirmă Boc.

El îşi aminteşte şi că în acea după-amiază a fost invitat de conducerea Consiliului Frontului Salvării Naţionale pe municipiu să se adreseze tinerilor din balconul Primăriei din Piaţa Libertăţii.

"Plecase Ceauşescu, dar încă nu se ştia cum vor evolua lucrurile. De la balcon, fiecare spunea ce îi trecea prin minte. Eu ţin minte că le-am spus tinerilor să nu părăsească piaţa, aveam nevoie de ei. Le-am spus să aibă curaj că democraţia a învins, fraze care ţineau de mobilizarea lor, ne interesa să îi ţinem pe oameni aproape, pentru că dacă suntem mulţi, eram mai greu de anihilat. Acesta a fost mesajul", povesteşte Emil Boc.

De altfel, o înregistrare video din 22 decembrie 1989, realizată de Konczei Csilla, îl arată pe Emil Boc la balconul Primăriei de atunci, adresându-se mulţimii.

Acum, Boc spune că, pentru el, ceea ce s-a întâmplat în 1989 "a fost Revoluţie", subliniind că nu l-a constrâns nimeni să participe şi să iasă în stradă.

"Ceea ce m-a animat în 21 şi 22 decembrie să fiu în stradă a fost un sentiment pe care îl trăieşti o dată în viaţă. Am simţit că se scria, atunci, istorie", afirmă el.

După ianuarie 1990, el s-a ocupat de partea care îi privea pe studenţi a Consilului Frontului Salvării Naţionale Cluj-Napoca, pentru câteva luni, apoi şi-a finalizat studiile şi a "lăsat politica deoparte" o perioadă. În 2004 a devenit primar al municipiului, fiind acum la al treilea mandat, după o perioadă în care a fost premier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici