49 din străinii prinşi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră cer azil statului român

49 din străinii prinşi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră cer protecţia statului român, iar 102 urmează a fi îndepărtaţi de pe teritoriul României, fiind luaţi în custodie publică sau toleraţi, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

226 afișări
Imaginea articolului 49 din străinii prinşi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră cer azil statului român

49 din străinii prinşi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră cer azil statului român

"49 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională de către statul român, iar 102 urmează a fi îndepărtate de pe teritoriul României, fiind luate în cutodie publică sau tolerate. Persoanele fac parte din grupul de străini depistaţi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră, în timp ce încercau să intre ilegal în România", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări, remis luni MEDIAFAX.

Este vorba de cele 154 de persoane din grupul de străini depistaţi, în noaptea de 12 spre 13 septembrie, la bordul unei ambarcaţiuni care plutea în derivă pe Marea Neagră, încercând să intre ilegal în ţara noastră.

Astfel, 49 dintre aceştia au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională de către statul român, fiind cazaţi în centrele din administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări, unde vor parcurge procedura de azil.

Totodată, în 102 cazuri s-a decis îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul României, persoanele fiind luate în custodie publică sau tolerate până la punerea în aplicarea a măsurii. 61 dintre acestea au fost cazate în Centrele de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică, facilitaţi cu regim închis, iar 41 de persoane vor fi asistate de organizaţiile neguvernamentale.

Alte trei persoane, declarându-se minori neînsoţiţi, au fost cazate la o instituţie cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, urmând a se stabili cu exactitate vârsta acestora şi regimul juridic al fiecăruia.

Ambarcaţiunea care plutea în derivă pe Marea Neagră a fost descoperită, marţi, la aproximativ 32 de mile marine Est Midia, oamenii de la bord fiind în pericol din cauza vântului extrem de puternic, transmiţând, prin sistemul radio, mesaje de ajutor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici