70% dintre români au bani doar pentru o lună dacă rămân fără loc de muncă

Aproximativ 70% dintre români nu ar putea trăi mai mult de o lună cu banii puşi deoparte dacă îşi pierd locul de muncă şi doar 15% dispun de economii care să le asigure întreţinerea pentru o perioadă de şase luni până la un an, potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.

59 afișări
Imaginea articolului 70% dintre români au bani doar pentru o lună dacă rămân fără loc de muncă

70% dintre români au bani doar pentru o lună dacă rămân fără loc de muncă (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Sondajul arată că 40% dintre români au bani pentru mai puţin de o lună, iar 29,35% dintre participanţii au afirmat că s-ar putea întreţine 30 de zile din suma economisită.

Alţi 15,87% dintre respondenţi au spus că îşi pot acoperi cheltuielile de întreţinere pentru o perioadă de până la trei luni, în timp ce 7,45% au economii pentru şase luni.

Doar 7,24% dintre participanţii la sondaj au afirmat că au bani pentru o perioadă de până la un an dacă îşi pierd jobul în această perioadă.

Sondajul a fost realizat online, la nivel naţional, în intervalul 19 octombrie-9 noiembrie, pe un eşantion reprezentativ de 5.178 de respondenţi. Cei mai mulţi dintre respondenţi (28%) au fost din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici