A început vacanţa de iarnă! Primul an în care elevii au cu o săptămână în plus

Elevii şi studenţii, dar şi preşcolarii intră de vineri în vacanţa de iarnă, pentru prima dată în învăţământul preuniversitar semestrul I încheindu-se în 23 decembrie şi nu în ianuarie ca în alţi ani, iar studenţii vor reveni la cursuri în funcţie de programul stabilit la nivelul fiecărei facultăţi.

891 afișări
Imaginea articolului A început vacanţa de iarnă! Primul an în care elevii au cu o săptămână în plus

A început vacanţa de iarnă! Primul an în care elevii au cu o săptămână în plus (Imagine: Marius Vasilica/Mediafax Foto)

Conform structurii anului şcolar stabilită de către Ministerul Educaţiei, peste 3.200.000 de elevi şi preşcolari au intrat de vineri în vacanţa de iarnă, după terminarea orelor. Tot vineri s-a încheiat şi cursurile semestrului I. Vacanţa de iarnă durează pentru elevi şi preşcolari până în 16 ianuarie 2012.

În schimb, studenţii vor reveni la cursuri după programul care a fost stabilit la începutul anului universitar, de către fiecare facultate în parte.

Semestrul I al anului şcolar 2011-2012 a început în 12 septembrie şi se finalizează în 23 decembrie. Dacă anul şcolar a început în 12 septembrie, adică mai devreme cu trei zile, decât în mod obişnuit, vacanţa de iarnă se prelungeşte cu o săptămână, până în 15 ianuarie.

În noua configuraţie, stabilită de MECTS, semestrul întâi va avea trei luni, din 12 septembrie până în 23 decembrie, iar al doilea cinci luni, din 16 ianuarie până în 22 iunie, cu o vacanţă din 7 până în 22 aprilie.

În schimb, vacanţa de vară va fi mai scurtă, pentru că va începe în 23 iunie 2012 şi se va încheia în 9 septembrie. Ceea ce înseamnă că anul şcolar viitor va începe cu alte trei zile mai devreme decât acest an şi cu aproape o săptămână faţă de perioada când deschiderea anului şcolar era în 15 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici