Absolventă cu 10 a examenului de Bacalaureat: "Nota m-a ajutat în realizarea visului meu"

Peste patru mii de absolvenţi din clasa a XII-a din judeţul Dolj vor încerca să promoveze examenul de bacalaureat cu note cât mai bune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2897 afișări
Imaginea articolului Absolventă cu 10 a examenului de Bacalaureat: "Nota m-a ajutat în realizarea visului meu"

Absolventă cu 10 a examenului de Bacalaureat: "Nota m-a ajutat în realizarea visului meu" (Imagine:Tibi Bologh/ Arhiva Mediafax Foto)

Anul trecut, în judeţ, rata de promovabilitate a examenului a fost de peste 60%, trei dintre elevi reuşind să obţină nota maximă. Între ei se numără şi Alexandra Miu, o tânără de 20 ani, absolventă a Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova, acum studentă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti.

Alexandra spune că a reuşit să obţină media 10 la examenul de bacalaureat învăţând constant, dar şi că la fel de importantă este învăţarea pe „ultima sută de metri”.

„Am învăţat constant pentru materiile pe care le-am dat la examenul de Bacalaureat, în special la matematică şi informatică, acesta fiind şi materii de care mă simţeam mai apropiată, mai atrasă şi la care participăm
la olimpiade şi concursuri. În acelaşi timp, consider că şi aşa zisa ultima sută de metri este foarte benefică, atunci când te pregăteşti pentru un examen, dar numai dacă o privim ca pe o aprofundare accelerată a unor cunoştiinţe stabilite în mare parte anterior. Nu am avut nevoie de meditaţii, întrucât am avut norocul că mama mea să fie profesoară de matematică şi să mă îndrume în această materie, iar pentru informatică am avut o pasiune încă din gimnaziu când participam la olimpiadă”, a spus, pentru MEDIAFAX, Alexandra Miu.

Examenul nu i s-a părut dificil, dar a avut emoţii în privinţa notei obţine la Limba şi literatura română.

„În ceea ce priveşte gradul de dificultate al examenului, nu mă pot pronunţa cert, întrucât chiar dacă subiectul pare simplu la prima vedere, greutatea lui poate constă în capacitatea de a-ţi menţine atenţia şi concentrarea, iar pe de altă parte un subiect aparent greu poate fi descifrat foarte uşor. Cred că ar trebui să renunţăm cumva la catalogarea dificultăţii şi să ne concentrăm mai mult pe a îl rezolva că situaţie reală.Mă aşteptam să iau notă maximă? Da şi nu. Da, pentru că ştiam că făcusemtot la materiile exacte -matematica şi informatica- şi că nu aveam greşeli, luasem în calcul toate cazurile, am verificat de mai multe ori, iar caracterul obiectiv al materiilor de genul este maxim. La limba şi literatura română, lucrurile sunt mai subiective, nu neapărat semnificativ, însă trebuie să recunosc că am avut teamă că poate ceea ce scrisesem se putea interpreta în mod diferit în funcţie de personalitatea fiecăruia, fapt ce mă îndepărta oarecum de ceea ce am vrut să exprim de fapt”, a mai spus Alexandra.

Craioveanca absolventă cu media 10 a bacalaureatului mai spune că a ştiut încă de la sfârşitul clasei a 10-a ce facultate vrea să urmeze, iar nota obţinută la examen a ajutat-o să-şi urmeze visul: “Îmi propusesem acest lucru după îndelungi dezbateri cu mine în care oscilam între medicina şi arhitectură, iar în cele din urmă am ales arhitectură. Totuşi, nota de la Bacalaureat m-a ajutat în realizarea visului meu, întrucât pentru a fi admisă, am susţinut un examen de desen practic (clădiri reprezentative din istoria arhitecturii, probleme de geometrie descriptivă, exerciţii de proiectare), iar media de intrare se obţinea 80% din acel examen şi 20 % media de la Bacalaureat. Aşadar, având nota maximă la Bacalaureat, am urcat câteva locuri în faţă în clasament. Am intrat pe locul 19, sunt la buget, însă sunt prima sub linie care nu primeşte bursa. Am ales Capitala pentru a-mi continua studiile în primul rând pentru că în Craiova nu există momentan facultate de arhitectură, iar în al doilea rând Universitatea "Ion Mincu" este considerată cea mai bună universitate de acest gen de la noi din ţară. De altfel, în Capitală am făcut şi pregătirile care m-au ajutat să intru în această facultate”.

După terminarea studiilor vrea să profeseze în acest domeniu, să devină „o arhitectă apreciată care le propune oameniilor idei, proiecte şi dintr-o colaborare armonioasă să se nască acel proiect care să fie exact ce ei şi-au dorit”. Alexandra nu ştie dacă nota de la examenul de bacalaureat îi va mai fi de folos pe viitor, dar cu siguranţă va profita de ceea ce a învăţat.

„Dacă mă va mai ajuta nota de la Bacalaureat sincer nu ştiu, este un atu pe care îl am, însă drumul meu în viaţa merge mai departe şi se va lega sau va fi determinat de tot felul de alte evenimente care se vor desfăşura fiecare cu timpul şi impactul lor. Cred că orice experienţă, orice aprofundăm ne foloseşte la un moment dat, fie direct, în aplicaţii evidente, fie indirect, întrucât tot ce învăţăm se înmagazinează undeva în subconştientul nostru şi chiar dacă nu ne mai aducem aminte informaţia propriu zisă, sigur nişte concluzii la care am ajuns prin filtrarea celor învăţate de către noi sau modul în care cele învăţate au contribuit la dezvoltarea noastră vor fi benefice pentru noi. De exemplu, limba şi literatura română, ca materie, mă ajută să îmi dezvolt ideile legate de un proiect, sau să îmi construiesc prezentări care să îmi susţină proiectul, într-un mod mai elegant, dar şi analitic, matematica, prin rigoarea ei, mă ajută să fiu organizată, să încerc să fu atentă la orice detaliu cât de mic, în tip ce informatica mă menţine pe o linie a viitorului, a progresului”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, tânăra craioveancă.

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici