Accident grav în Ilfov: Un mort şi şase răniţi după impactul dintre o autoutilitară cu muncitori şi un tir

Publicat: 06 04. 2019, 08:33
Actualizat: 26 08. 2021, 07:22

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN5 Bucureşti –Giurgiu, la kilometrul 13+400 de metri, la ieşirea din localitatea Jilava către 1 Decembrie, în judeţul Ilfov, între o autoutilitară în care se aflau 7 muncitori şi un tir.

În urma impactului, o persoană din autoutilitară a murit.

Celelalte persoane din vehicul au suferit leziuni grave.

ISU Bucureşti – Ilfov anunţă că la locul producerii accidentului se intervine cu o autospecială de descarcerare, una de stingere, o ambulanţă SMURD şi două unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD.

În total nouă persoane au fost implicate în accident.

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ.