Potrivit ISU Constanța, planul roșu de intervenție a fost activat la ora 7:20, după un accident rutier între un microbuz și autoturism. Accidentul a avut loc la ieșire din Mangalia spre Albești.
Opt echipaje de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple și trei ambulanțe SAJ intervin la accidentul de la ieșirea din Mangalia, informează ISU Constanța.
În total, 13 persoane au nevoie de ajutor medical, dintre care 12 din microbuz și o persoană aflată în mașină. Persoana din autoturism nu este încarcerată.
Toate cele 13 persoane sunt evaluate medical la fața locului, iar dintre acestea trei persoane au fost preluate spre spital cu ambulanțele SAJ.
Potrivit Poliției Constanța, impactul s-a produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, care circulau din sensuri opuse.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
Din cauza accidentului rutier, traficul în zonă este blocat.