UPDATE: În această seară, în jurul orelor 19.20, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 F, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 49 de ani, din județul Argeș.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Șoferul autoturismului și un bărbat de 34 de ani, pasager în autoturism, au murit, conducătorul ansamblului de vehicule fiind transportat la spital.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Din cele trei persoane implicate în accident, două și-au pierdut viața, iar cea de-a treia a fost transportată la spital cu ambulanța SAJ, fiind conștientă și cooperantă.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și un echipaj SAJ. Pentru gravitatea situației, la locul accidentului s-a deplasat și elicopterul SMURD.
Accidentul a avut loc între cele două vehicule pe una dintre cele mai circulate artere din jurul municipiului Craiova, însă detaliile privind cauzele coliziunii nu au fost deocamdată comunicate.