- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (18.06.2012, 17:42)
- Daciana Ilie ,
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Accidentul aviatic de la Băneşti: Medicii legişti au stabilit cauza decesului pilotului
Pilotul Petru Lazăr a supravieţuit impactului avionului cu solul, el murind carbonizat, după ce aparatul de zbor a luat foc, au stabilit medicii legişti prahoveni.
499 afişări

Pilotul Petru Lazăr (Imagine: Liviu Maftei/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Prahova, pilotul a murit carbonizat.
Astfel, Petru Lazăr a supravieţuit impactului avionului cu solul, decesul survenind incendiului produs imediat după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care au deschis o anchetă în acest caz, epava avionului a fost ridicată de către reprezentanţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, pentru a fi expertizată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China a introdus testele anale pentru Covid-19. Medicii spun că procedura este mai eficientă în detectarea virusului
-
Tulpina britanică reprezintă 10% din contaminările găsite în regiunea Parisului
-
Întoarcerea la şcoală. Elevii vor trece prin triaj epidemiologic înaintea cursurilor
-
Secretar de stat Ministerul Sănătăţii, despre Ivermectină: Considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente
În baza expertizei se va stabili dacă aeronava a avut sau nu defecţiuni care să provoace prăbuşirea.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică, în localitatea prahoveană Băneşti, pilotul pierzându-şi viaţa. Avionul a căzut pe un câmp, în apropierea unei pensiuni, într-o zonă în care nu se afla nicio persoană.
Petru Lazăr avea 57 de ani şi era pilot de încercare la Aerostar Bacău şi comandor în rezervă. Duminică, el pilota o aeronavă tip "Festival", un avion ultrauşor, proiectat şi produs la Aerostar Bacău.
Potrivit lui Dragoş Dobre, preşedintele Asociaţiei "Aripi româneşti", organizatorul evenimentului de duminică, din Băneşti, pilotul Petru Lazăr executa un zbor în cadrul întrecerii de precizia aterizării prevăzut în programul Băneşti Fly-In.
Reprezentanţii Asociaţiei "Aripi româneşti" au precizat că Băneşti Fly-In nu a fost un show aviatic, ci un eveniment anual de zbor, în cadrul caruia piloţii şi pasionaţii de zbor se întâlnesc pentru a zbura. Spre deosebire de mitingurile aviatice, evenimentele de tip "fly-in" presupun stabilirea unui aerodrom ca punct de întâlnire pentru piloţi, spaţiu în care aceştia participă la diferite activităţi dedicate lor, prezenţa publicului fiind opţională.
Dragoş Dobre, preşedintele Asociaţiei "Aripi Româneşti", a declarat pentru MEDIAFAX că pilotul Petru Lazăr nu era membru al asociaţiei, ci se înscrisese pentru a participa la eveimentul organizat duminică, la Băneşti.
Organizatorii au precizat, de asemenea, că "Băneşti Fly-In" a respectat toate normele legale ce prevăd siguranţa zborului şi desfăşurarea evenimentelor aviatice.
Cauzele producerii accidentului aviatic nu au fost stabilite încă. O comisie de anchetă, din care fac parte procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dar şi specialişti din cadrul Autorităţii Aeronautice din România, urmează să stabilească în ce condiţii s-a produs accidentul.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




ULTIMA ORǍ
vezi mai multe