:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1688/16699346/10-iasi-1.jpg) 
Reprezentanţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) au ajuns duminică la Tătăruşi şi au început ancheta pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul şi care au fost cauzele prăbuşirii.
Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, dar şi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute în codul aerian al României.
Surse judiciare au desclara corespondentului MEDIAFAX că avionul care s-a prăbuşit sâmbătă a fost produs în 2009 în Germania
De cealaltă parte, pasagerul din avionul prăbuşit în comuna ieşeană Tătăruşi sâmbătă după-amiază este în stare stabilă, însă are o fractură de bazin.
„Pacientul este internat la Clinica de Chirurgie, este stabil, conştient. El a suferit contuzie craniană, hemosinus, fractură de bazin fără deplasare, mai multe contuzii în zona . Prognosticul vital este bun”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef al UPU SMURD Iaşi.
Bărbatul de 33 de ani este fiul pădurarului din localitate.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiaza, în zona localităţii Tătăruşi, judeţul Iaşi, în timp ce efectua antrenamente pentru un spectacol demonstrativ ce ar fi urmat să aibă loc de Zilele Comunei. Pilotul, care avea foarte multe ore de zbor, a murit, iar un alt bărbat, localnic, a suferit răni grave, fiind transportat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.
 Citeşte şi: 							FOTO, VIDEO | Un AVION cu două persoane la bord s-a prăbuşit în judeţul Iaşi/ Prefect: Pilotul decedat avea foarte multe ore de zbor, iar bărbatul rănit este un localnic
 							 							Citeşte şi: 							FOTO, VIDEO | Un AVION cu două persoane la bord s-a prăbuşit în judeţul Iaşi/ Prefect: Pilotul decedat avea foarte multe ore de zbor, iar bărbatul rănit este un localnic  							
 Citeşte şi: 							Salarii mai mici pentru români | PNL avertizează: Toate salariile vor scădea cu 22,7% net de la 1 ianuarie 2018, dacă PSD nu renunţă la măsura cu CAS
 							 							Citeşte şi: 							Salarii mai mici pentru români | PNL avertizează: Toate salariile vor scădea cu 22,7% net de la 1 ianuarie 2018, dacă PSD nu renunţă la măsura cu CAS 							
 Citeşte şi: 							FOTO | Trafic intens pe Valea Prahovei, între Ploieşti şi Braşov. Ce rute ALTERNATIVE recomandă poliţiştii/ Se circulă bară la bară pe Transfăgărăşan şi pe DN 1, între Predeal şi Sinaia
 							 							Citeşte şi: 							FOTO | Trafic intens pe Valea Prahovei, între Ploieşti şi Braşov. Ce rute ALTERNATIVE recomandă poliţiştii/ Se circulă bară la bară pe Transfăgărăşan şi pe DN 1, între Predeal şi Sinaia 							
 Citeşte şi: 							Alertă ANM: Cod galben de PLOI | Meteorologii anunţă răcirea vremii. Care sunt zonele vizate/ Temperaturile scad cu 10 grade în următoarele două zile
 							 							Citeşte şi: 							Alertă ANM: Cod galben de PLOI | Meteorologii anunţă răcirea vremii. Care sunt zonele vizate/ Temperaturile scad cu 10 grade în următoarele două zile 							
 Citeşte şi: 							Două tinere care au „furat” mireasa, implicate într-un accident grav. Una dintre ele a murit
 							 							Citeşte şi: 							Două tinere care au „furat” mireasa, implicate într-un accident grav. Una dintre ele a murit 							
 Citeşte şi: 							FOTO, VIDEO | Mii de oameni caută răcoarea la peste 200 de metri sub pământ, în „palatul de sare” de la Slănic. Beneficiile pe care nu mulţi le cunosc
 							 							Citeşte şi: 							FOTO, VIDEO | Mii de oameni caută răcoarea la peste 200 de metri sub pământ, în „palatul de sare” de la Slănic. Beneficiile pe care nu mulţi le cunosc