Accidentul aviatic în Columbia: mama le-a spus copiilor să o părăsească, pentru a putea supravieţui

Noi detalii ies la iveală despre ultimele zile ale femeii care a murit în accidentul aviatic în Columbia, ale cărei copii au fost salvaţi după aproape şase săptămâni petrecute în jungla amazoniană.

4113 afișări
Imaginea articolului Accidentul aviatic în Columbia: mama le-a spus copiilor să o părăsească, pentru a putea supravieţui

Accidentul aviatic în Columbia: mama le-a spus copiilor să o părăsească, pentru a putea supravieţui

Mama celor patru copii columbieni care au reuşit să supravieţuiască timp de aproape şase săptămâni în jungla amazoniană s-a agăţat de viaţă timp de patru zile după ce avionul în care erau s-a prăbuşit, înainte de a le spune copiilor ei să o părăsească în speranţa de a-şi creşte şansele de a fi salvaţi.

Tatăl copiilor, Manuel Ranoque, le-a declarat duminică reporterilor că soţia sa, Magdalena Mucutuy, a supravieţuit prăbuşirii, dar a murit patru zile mai târziu.

"Fiica mea mi-a spus că mama lor a fost în viaţă timp de patru zile", a declarat Ranoque. "Înainte de a muri, ea le-a spus: <Poate ar trebui să plecaţi>".

Copiii - în vârstă de 13, nouă, patru şi 11 luni - călătoreau împreună cu mama lor din satul amazonian Araracuara către San José del Guaviare când avionul în care erau s-a prăbuşit după ce pilotul a anunţat o defecţiune la motor, în primele ore ale zilei de 1 mai, relatează The Guardian.

Un câine i-a găsit vineri pe fraţi, care sunt membri ai comunităţii indigene Huitoto, după ce au petrecut mai mult de o lună într-o zonă în care abundă şerpii, ţânţarii şi alte animale.

Unchiul copiilor, Fidencio Valencia, a declarat că fraţii au supravieţuit mâncând făină de manioc şi folosindu-se de cunoştinţele lor despre fructele din pădurea tropicală.

"Când avionul s-a prăbuşit, au luat fariña [din epavă] şi cu asta au supravieţuit", a declarat unchiul: "După ce fariña s-a terminat, au început să mănânce seminţe".

Copiii par să îşi datoreze viaţa fratelui cel mare, Lesly, care i-a ţinut în siguranţă şi i-a hrănit folosindu-se de cunoştinţele despre pădurea tropicală pe care mama sa i le-a transmis.

Cei patru copii se află acum într-un spitalul din Bogota, unde se recuperează.

Damaris Mucutuy, o mătuşă a copiilor, a declarat pentru un post de radio că aceştia sunt bine, în ciuda faptului că sunt deshidrataţi şi au înţepături de insecte.

O echipă a găsit avionul pe 16 mai într-o zonă densă din pădurea tropicală şi a recuperat corpurile celor trei adulţi aflaţi la bord, însă copiii nu au fost găsiţi nicăieri.

Simţind că aceştia ar putea fi în viaţă, armata columbiană a intensificat căutările şi a trimis 150 de soldaţi cu câini în zonă, unde ceaţa şi frunzele dese au limitat foarte mult vizibilitatea. Zeci de voluntari indigeni s-au alăturat, de asemenea, căutărilor. Pe măsură ce căutările avansau, soldaţii au găsit mici indicii care i-au făcut să creadă că cei mici sunt încă în viaţă, inclusiv urme de paşi, un biberon, scutece şi bucăţi de fructe care arătau ca şi cum oamenii ar fi muşcat din ele.

Potrivit generalului Pedro Sánchez, care s-a ocupat de operaţiunile de salvare, copiii au fost găsiţi la 5 km distanţă de locul prăbuşirii avionului, într-o mică pădure. El a declarat că echipele de salvare au trecut de câteva ori la o distanţă cuprinsă între 20 şi 50 de metri de locul în care au fost găsiţi copiii, dar nu i-au văzut.

"Copiii mici erau deja foarte slăbiţi", a spus Sánchez. "Puteau doar respira sau mai aveau putere pentru a ajunge la un fruct mic pentru a se hrăni sau pentru a bea o picătură de apă în junglă", a spus el.

Rămâne o oarecare confuzie cu privire la motivul pentru care copiii nu au fost găsiţi mai devreme, având în vedere că echipele de căutare au trecut atât de aproape de ei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
copii,
columbia,
mamă

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici