Acţiune pentru combaterea infracţiunilor silvice, în Suceava, Maramureş şi Neamţ

Poliţiştii din Suceava, Maramureş şi Neamţ participă, marţi dimineaţă, la o amplă acţiune silvică pentru prevenirea transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos, coordonarea echipelor de la sol făcându-se cu un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei.

244 afișări
Imaginea articolului Acţiune pentru combaterea infracţiunilor silvice, în Suceava, Maramureş şi Neamţ

Acţiune pentru combaterea infracţiunilor silvice, în Suceava, Maramureş şi Neamţ (Imagine: Petre Bitoiu/Mediafax Foto)

La acţiunea de marţi dimineaţă participă poliţişti ai Serviciilor de Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava, Maramureş şi Neamţ, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, precum şi specialişti silvici, informează Poliţia Română.

Controalele vizează prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

Echipele mixte de control sunt sprijinite din aer de un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care va coordona echipele de la sol.

În cadrul acţiunii, care se va finaliza la sfârşitul săptămânii, vor fi efectuate controale în fondul forestier, la ocoale silvice de stat şi private, precum şi la 11 depozite şi instalaţii de material lemnos, în scopul verificării legalităţii exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici