Draga Olteanu Matei, în stare gravă în Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Ultimele informaţii despre starea actriţei

  • Actriţa Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iaşi, fiind transferată de la Piatra Neamţ.
  • Date noi: Draga Olteanu Matei este internată în ATI, este conştientă, stabilă şi comunica cu echipa medicală, vineri seara, după internare.
13246 afișări
Imaginea articolului Draga Olteanu Matei, în stare gravă în Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Ultimele informaţii despre starea actriţei

Draga Olteanu Matei, în stare gravă la UPU Iaşi

UPDATE 21.00 Draga Olteanu Matei a fost transferată vineri seara la Iaşi de la Spitalul Judeţean Neamţ, care este spital suport Covid-19. 

„Este conştientă. Comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice şi sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD Iaşi.

Actriţa suferă şi de afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine. 

„Starea este una stabilă, după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI.

Spitalul Judeţean Neamţ este spital Covid şi în plus a fost transferată pentru endoscopie, eventual endoscopie intervenţională, este internată în Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie, dată fiind competenţa acestei clinic în tratarea acestor urgenţe majore”, a mai spus medicul-şef UPU SMURD Iaşi.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit Dianei Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi, Draga OIteanu Matei este în comă, cu hemoragie digestivă.

"Este în stare critică, în  şoc hemoragic, cu hemoragie digestivă superioară, sedată,  internată în ATI pentru gastroenterologie", a declarat presei Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

Actriţa a fost transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ pentru o hemoragie digestivă superioară. Ea a fost evaluată în urgenţă şi s-a început transfuzia de sânge, fiind vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă. Comunica cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice şi sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. 

Doamna are şi altă patologie, are afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine care bineînţeles trebuie evaluate şi tratate în continuare .
Starea doamnei este una stabilă, după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI.

Spitalul Judeţean Neamţ este spital covid şi în plus a fost transferată pentru endoscopie, eventual endoscopie intervenţională, este internată în Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie, dată fiind competenţa acestei clinic în tratarea acestor urgenţe majore.

Actriţa a împlinit pe 24 octombrie vârsta de 87 de ani, iar în urmă cu o lună mărturisea, într-o emisiune la TVR2, că iubeşte foarte mult viaţa şi nu ar vrea să se mai nască încă o dată. 

Draga Olteanu Matei este o apreciată actriţă de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, în numeroase filme şi la televiziune.

Reprezentantă a generaţiei de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat. A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru şi 100 roluri în Televiziune.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiaşi an a debutat în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris şi un scenariu de film în două serii (Coana Chiriţa – 1986 şi Chiriţa la Iaşi 1987), „Gaiţele” de Kiritescu (1977), „Căruţa cu paie” de Mircea Ştefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc. Pe scena Teatrului Naţional a mai jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în „Crima pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu acelaşi nume al lui Dinu Săraru.

A făcut o carieră plină de succes şi în Televiziune unde a avut apariţii memorabile în programele de varietăţi şi de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soţia lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV şi în filmul artistic „Nea Marin miliardar”

După pensionarea sa din Teatrul Naţional s-a retras la Piatra Neamţ, unde a înfiinţat compania teatrală Teatrul Vostru.

Actriţa Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici