Video Aeroportul Henri Coandă: Un avion a ieşit de pe pistă la aterizare (Video ProTV)

Incidentul petrecut, marţi, pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, când o aeronavă a Romavia operată de Carpatair, ce efectua o cursă Timişoara - Bucureşti, a ieşit de pe pistă este clasificat drept accident aviatic având în vedere avariile suferite de avion.

412 afișări
Directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, Mircea Ciucă, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că avionul este evaluat pentru a se stabili avariile suferite.

Ciucă a precizat că pe lângă verificarea documentelor şi a datelor înregistrate de cutiile negre, specialiştii vor face şi o expertiză la trenul principal de aterizare - care este distrus, ambele jambe fiind rupte -, pentru a se stabili de ce au cedat.

"Vrem să vedem dacă este vorba de o oboseală a materialului sau dacă acesta a fost supus la vreun şoc la momentul la care avionul a ieşit de pe pistă", a declarat Ciucă.

Potrivit acestuia, accidentul aviatic nu s-a produs în timpul aterizării, ci în timp ce avionul rula pe o bretea a pistei. Piloţii şi echipajul au spus că la momentul aterizării, la sol bătea un vânt foarte puternic şi în rafale, lucru confirmat şi de înregistrările video ale evenimentului realizate de pasageri imediat după ce au fost evacuaţi, a mai spus Ciucă.

De altfel, a mai precizat directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, echipajul susţine că aterizarea a fost una "de foarte bună calitate, foarte lină, fără a exista un contact dur cu pista.

În opinia lui Ciucă, cea mai probabilă cauză a accidentului aviatic de marţi o constituie condiţiile meteo.

Directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian a precizat că este primul caz de acest gen din România, însă evenimente asemănătoare au mai avut loc în istoria aviaţiei civile, unele dintre ele având chiar urmări tragice.

Potrivit lui Ciucă, investigaţia în acest caz, care este un proces extrem de laborios, va dura luni de zile.

Carpatair, compania care a închiriat avionul, afirmă că răspunderea comercială şi cea faţă de pasageri îi revin, iar răspunderea operaţională şi cea privind siguranţa zborului aparţin companiei Romavia, proprietarul aeronavei.

Compania precizează că aeronava BAE 146 cu o capacitate de 98 de locuri este echipată cu patru motoare şi este operată de Romavia, pe curse regulate Carpatair, în baza unui contract de închiriere.

"Conform contractului, răspunderea operaţională şi cea privind siguranţa zborului aparţin companiei Romavia, iar răspunderea comercială şi cea faţă de pasageri este în sarcina companiei Carpatair", se arată într-un comunicat al companiei remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului, la bordul aeronavei se aflau şase membri ai echipajului Romavia şi 67 de pasageri ai companiei Carpatair, dintre care 65 de adulţi şi doi copii.

Carpatair precizează că nu există pasageri răniţi, iar evacuarea acestora a decurs în siguranţă.

Compania mai informează că aeronava făcuse o cursă Timişoara-Bucureşti, cu esacală la Craiova şi că, din cauza condiţiilor meteorologice "adverse", aparatul "a derapat şi a părăsit suprafaţa betonată a căii de rulaj".

"În momentul părăsirii suprafeţei betonate, jamba dreapta a aeronavei a cedat, aeronava răsucindu-se şi oprindu-se în apropierea căii de rulaj", se mai arată în comunicat.

Carpatair nu va face o anchetă internă după incidentul aviatic de pe aeroportul Henri Coandă, dar va cere informaţii companiei Romavia, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, directorul general al Carpatair, Nicolae Petrov.

"În situaţii de acest gen, ancheta este efectuată de autoritatea aeronautică civilă, o autoritate de stat. E o navă Romavia, cea implicată în incident, în baza unui contract de închiriere operaţională. Nu vom reveni neapărat asupra contractului, trebuie doar să vedem care sunt datele problemei, Romavia fiind operatorul, are mai multe informaţii decât noi, urmează să analizăm şi noi să vedem ce s-a întâmplat, apoi vom vedea ce s-a întâmplat şi ce măsuri se impun", a spus Nicolae Petrov.

Cauza probabilă a incidentului aviatic petrecut, marţi seară, pe Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti este vremea nefavorabilă, a declarat agenţiei MEDIAFAX Adrian Goleanu, directorul general al companiei Romavia, proprietarul aeronavei operate de Carpatair, implicată în incident.

"Cel mai probabil, incidentul s-a petrecut din cauza vremii nefavorabile. Din cauza vântului de forfecare şi a ploii torenţiale de la momentul aterizări, dar şi pentru că avionul a fost dirijat pentru aterizare pe pista scurtă a aeroportului (în lungime de circa 2.100 de metri, n. red.)", aparatul s-a apropiat cu viteză prea mare de capătul pistei. Din cauza vântului, aparatul era, practic, confruntat cu forţe de rotire, iar la momentul la care marcajul indica terminarea pistei, pilotul a fost nevoit să ia un viraj pentru a intra pe o bretea adiacentă pistei. În momentul virajului, din cauza vitezei, jamba dreaptă a avionului s-a rupt, astfel că acesta a ieşit de pe bretea, pe iarbă", a declarat Goleanu.

Acesta a precizat că toate detaliile le cunoaşte de la comandantul aeronavei, cu care a vorbit la telefon.

Goleanu a exclus o defecţiune tehnică sau o eroare de pilotaj, susţinând că, cel mai probabil, cauza oficială a accidentului va rămâne vremea nefavorabilă.

El a mai spus că pilotul aeronavei, comandantul Victor Gheorghiaş, era licenţiat să zboare pe aparate de tipul celui operat, marţi, de Carpatair. Gheorghiaş lucrează pentru Romavia încă de la înfiinţarea companiei, din 1991, anterior pilotând avioane de tip BAC-1-11.

"Înainte de a veni la noi, domnul Gheorghiaş a lucrat în aviaţia militară. Nu există incidente de pilotaj în trecutul său", a declarat Goleanu.

Potrivit directorului general al Romavia, avionul era închiriat printr-un aşa-numit contract "wet list", cu tot cu echipaj, operatorului aerian Carpatair.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici