Ai maşină înmatriculată în Bulgaria? Mai poţi circula în România doar 90 de zile pe an

Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.

6794 afişări
Imaginea articolului Ai maşină înmatriculată în Bulgaria? Mai poţi circula în România doar 90 de zile pe an

Ai maşină înmatriculată în Bulgaria, Italia sau Spania? Mai poţi circula în România doar 90 de zile pe an (Imagine: Shutterstock)

Decizia a fost luată printr-un proiect de lege care va intra în vigoare după ce va fi aprobat şi de Parlament.

"Aceste maşini înmatriculate în alte state vor avea dreptul să circule 90 de zile într-un an pe teritoriul României de la momentul la care cetăţeanul român intră în posesia autovehiculului, practic de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii. Unii vor fi tentaţi să îşi reînnoiască acest contract, la sfârşitul termenului de 90 zile, dar maşinile vor fi luate în evidenţă", a declarat, la Guvern, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.

"Fiecare, ori o înmatriculează în România, ori o duce înapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile", a declarat Lucian Diniţă, întrebat, marţi, de MEDIAFAX.

Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 560 lei sau până la 1.420 lei, în funcţie de gravitatea contravenţiei, şi reţinerea certificatului şi a plăcuţei de înmatriculare.

Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.

Potrivit conucerii Poliţiei Române, în România circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici