Autoritățile au dispus măsuri de evacuare preventivă a 80 de cetățeni și a sute de elevi de la Liceul „Iulia Zamfirescu”, iar alimentarea cu gaze a fost oprită în toate zonele unde s-au înregistrat sesizări.
Pompierii argeșeni intervin pentru asigurarea măsurilor din competență în urma semnalării unui miros de gaz pe patru scări ale unui bloc. La fața locului sunt prezente echipe ale ISU Argeș, Distrigaz și Poliției care iau măsuri de siguranță.
Pentru gestionarea operativă a situației, intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Autoritățile au dispus măsuri de evacuare preventivă a cetățenilor și a elevilor de la Liceul „Iulia Zamfirescu”.
Imediat după verificări vor fi luate decizii privind oprirea sau reluarea alimentării cu gaz, în funcție de rezultate.
A fost instituit imediat un comandament de urgență la Distrigaz, pentru coordonarea intervențiilor și monitorizarea permanentă a situației.