Alba: Salinitatea pe râurile Târnava Mare, Târnava Mică și Mureș rămâne ridicată

Publicat: 21 06. 2025, 16:53
Imagini din Praid, judetul Harghita, luni, 2 iunie 2025. Salina Praid a fost inchisa in urma infiltrarii apelor raului Corund in galeriile subterane ale minei de sare, dupa ce cursul raului a strapuns albia artificiala. Autoritatile au suspendat activitatea atat in zona turistica, cat si in exploatarea miniera, din cauza riscului major de prabusire a tavanului salinei. RAUL STEF / MEDIAFAX FOTO

„Ca urmare a prelevării probelor pe râurile Târnava Mică, Târnava Mare, respectiv Mureș, rezultatele nivelurilor clorurilor din data de 21.06.2025 sunt următoarele: pe r. Târnava Mică (Petrisat) – 1589 mg/l, pe r. Târnava Mare (Mihalț) – 1087 mg/l, pe r. Mureș (Alba Iulia) 385 mg/l”, a transmis sâmbătă, într-un comunicat, Prefectura Alba.

Conform acestuia, salinitatea pe cele trei râuri înregistrează în continuare valori peste limita admisă, sens în care interdicția utilizării apelor de suprafață de pe aceste râuri pentru adăparea animalelor și irigarea terenurilor agricole rămâne în vigoare.

La nivelul județului Alba, CJSU prin SGA Alba asigură o monitorizare permanentă a calității apei pe cele trei cursuri de apă, astfel încât structurile cu atribuții în domeniu să fie în măsură să intervină prompt dacă evoluția situației o va impune pentru protejarea populației și a resurselor naturale.