ALEGERI LOCALE 2012: O femeie de 102 ani şi o proaspătă mireasă, printre votanţii de la Timişoara

O femeie în vârstă de 102 ani, Teodora Romanovschi, şi o tânără care tocmai s-a căsătorit se numără printre persoanele care au votat, duminică, la Timişoara, cele două femei spunând că au votat pentru un oraş mai bun.

186 afișări
Imaginea articolului ALEGERI LOCALE 2012: O femeie de 102 ani şi o proaspătă mireasă, printre votanţii de la Timişoara

ALEGERI LOCALE 2012: O femeie de 102 ani şi o proaspătă mireasă, printre votanţii de la Timişoara (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Teodora Romanovschi, o timişoreancă în vârstă de 102 ani, a votat la Secţia 14 de la Fundaţia "Ioan Slavici" din Timişoara.

Femeia nu s-a regăsit pe listele electorale, astfel că a fost trecută pe cele suplimentare.

Ea a venit la secţia de vot însoţită de familie.

"Am votat pentru binele nostru, vrem să fie mai bine decât până acum. Nu mai ştiu dacă am avut emoţii sau nu, nu mai ştiu de câte ori am votat până acum. Nu ţin minte mai nimic", a declarat Teodora Romanovschi.

O nepoată a Teodorei Romanovschi a spus că se bucură foarte mult că străbunica sa a venit din nou la vot.

"Ne bucurăm că suntem împreună. La fiecare alegere am venit împreună cu bunica şi am votat. Am votat pentru că vrem o Timişoară mai bună", a spus nepoata bătrânei, Sanda Popescu.

Tot duminică, doi miri, Adina şi Marius Florea, din Timişoara care au petrecut noaptea trecută la nuntă au decis că primul drum ca soţ şi soţie să îl facă la secţia de votare, însă doar mireasa a putut votat, deoarece are încă o carte de identitate în zona secţiei de votare la care s-a prezentat.

"Pe drum de la restaurant spre casă ne-am amintit că astăzi ( duminică - n.r.) sunt alegerile şi am zis ce-ar fi dacă?! Am venit să votăm pentru Timişoara, pentru oraşul meu", a spus tânără.

Cei doi au spus că îşi doresc ca primarul Timişoarei să fie apropiat de tineri şi să-i sprijine.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici