Alexandra şi tatăl ei au încercat să rezolve singuri cazul: "L-au băgat pe tată la înaintare să spargă uşi. Alexandra dădea detalii despre nenorocit"

Alexandra, fata de 15 ani, despre care se crede că a fost ucisă şi arsă, a dat detalii la 112 despre agresor, în timp ce tatăl ei a spart două uşi la percheziţii şi a intrat primul în case, povesteşte unchiul fetei. Cu toate acestea, autorităţile nu au fost capabile să o salveze.

43209 afișări
Imaginea articolului Alexandra şi tatăl ei au încercat să rezolve singuri cazul: "L-au băgat pe tată la înaintare să spargă uşi. Alexandra dădea detalii despre nenorocit"

Alexandra şi tatăl ei au încercat să rezolve singuri cazul: "L-au băgat pe tată la înaintare să spargă uşi. Alexandra dădea detalii despre nenorocit"

"I-a dat semnalmentele nenorocitului, că e în vârstă, că e legată, violată, rănită. A spus că e solid şi în vârstă", a declarat unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, care este preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, pentru MEDIAFAX.

Într-o intervenţie la România TV, Cumpănaşu a relatat că tatăl fetei, vărul său, a intrat primul la două dintre percheziţii.

"Omul a intrat de două ori în două locaţii. Ei l-au dus în locaţii greşite, el a fost băgat la înaintare să spargă uşile", a povestit Cumpănaşu.

'A fost rugat să spargă uşa pentru că poliţia nu au vrut să îşi asume acest lucru. I-a spus vărului meu: "bă, dacă fii-ta are vreo legătură cu vreo reţea de crimă organizată, atunci tu vei plăti pagubele acestor descinderi", a competat acesta.

Tatăl Alexandrei a ajuns împreună cu poliţiştii şi la casa unde se presupune că a fost ucisă.

"A fost chemat (nr.: tatăl fetei) şi a ajuns la 5.00 şi până la 6.00 a aşteptat lângă ei. Că au spus că nu au voie să intre (...) Azi nici măcar nu se ştie dacă e în viaţă sau a murit. Acele bijuterii despre care se vorbeşte. Nu erau alte urme, nu erau alte aspecte sau urme de îmbrăcăminte, de asta este încă speranţa acestor oameni".

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Chestorul Ioan Buda, şeful demis al Poliţiei Române, a declarat că poliţiştii au vrut să intre în casă, dar procurorul nu a permis intervenţia

"Şeful Poliţiei din Caracal s-a adresat în felul acesta tatălui Alexandrei. Dacă după ce s-a realizat o parte din percheziţii, a spus că <<dacă e încurcată cu vreunul şi se va constata e bun de plată>>. asta îi spunea", a declarat unchiul Alexandrei.

Mai mult, un alt angajat al Poliţiei i-a cerut tatălui fetei să se gândească de două ori dacă vrea să depună sesizare pentru dispariţie.

Taguri:
caracal,
crima,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici