Alexandru Rafila: Vaccinarea nu este şi nu va deveni obligatorie

Strategia naţională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate, transmite ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: „Niciun act normativ elaborat de Ministerul Sănătăţii nu va impune vaccinarea obligatorie”.

276 afișări
Imaginea articolului Alexandru Rafila: Vaccinarea nu este şi nu va deveni obligatorie

Alexandru Rafila: Vaccinarea nu este şi nu va deveni obligatorie

„Proiectul de Hotărâre de Guvern care cuprinde strategia naţională de vaccinare pentru următorii ani intră în analiza interministerială urmând să fie propus spre adoptare în viitorul apropiat. Specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii au specificat că actul normativ vine să ofere acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând şi la orice vârstă, dar subliniază că actul normativ nu are niciun fel de prevedere cu privire la obligativitatea vaccinării. Femeile, adolescenţii fete şi băieţi, se vor putea vaccina anti-HPV gratuit, numai dacă doresc şi solicită medicului de familie prescripţie”, afirmă Alexandru Rafila, potrivit unui comunicat de presă.

El adaugă că un alt obiectiv prevede pregătirea specialiştilor pentru a creşte capacităţile acestora de a informa corect şi complet publicul cu privire la avantajele vaccinării.

„În şcoli, vaccinarea nu va fi obligatorie, dar va fi explicată şi încurajată. Prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi cel al Educaţiei sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învăţământ în situaţii epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situaţie, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejaţi împotriva bolii. Ministerul Sănătăţii doreşte o ţară cu oameni sănătoşi şi protejaţi de boli infecţioase. Erorile legate de vaccinarea anti-COVID nu trebuie să priveze românii de accesul la vaccinare. Cu siguranţă, majoritatea contestatarilor sunt vaccinaţi în copilărie. Şi copiii sau nepoţii lor au aceleaşi drepturi la protejarea sănătăţii”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici