Amenzi de 500 de lei pentru ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor parcate neregulamentar în Sectorul 3

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat tarifele pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, amenzile ajungând până la 500 de lei cumulat pentru ridicare, transport şi depozitare, dacă autoturismul e revendicat în 24 de ore. Pe lângă asta, fiecare zi de depozitare va costa alţi 50 lei.

1932 afișări
Imaginea articolului Amenzi de 500 de lei pentru ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor parcate neregulamentar în Sectorul 3

Amenzi de 500 de lei pentru ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor parcate neregulamentar în Sectorul 3

Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat, în şedinţa de vineri, hotărârea prin care s-au aprobat tarifele pentru activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Sectorului 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap.

În urma unui amendament, propus de unul dintre consilieri, susţinut şi de către primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, tariful pentru depozitarea maşinilor a fost modificat astfel: „tariful pentru depozitare vehicul/remorcă/rulotă va fi de 150 de lei în primele 24 de ore, după intervalul de 24 de ore va fi de 50 de lei/zi”.

Astfel, valoarea tarifelor aprobate este:

· Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;

- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;

· Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;

- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;

· Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

- în primele 24 de ore: 150 de lei;

- după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data şi ora depozitării, nefracţionat.

Pe 27 iulie 2017 a fost aprobat regulamentul de ridicare a maşinilor staţionate neregulamentar în Sectorul 3, prin care au fost stabilite activităţile privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor/remorcilor/rulotelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici