Ana Muntean, tânăra care şi-a închis o afacere în pandemie şi a reuşit să deschidă alta: a fost greu, dar nu imposibil

  • Pandemia i-a forţat pe unii antreprenori să se reinventeze
  • Ana Muntean şi-a închis atelierul de rochii de seară şi acum produce echipamente sportive
  • Preţurile pentru echipamentele sportive pornesc de la 150 de lei şi pot să ajungă la 500 de lei
3403 afișări
Imaginea articolului Ana Muntean, tânăra care şi-a închis o afacere în pandemie şi a reuşit să deschidă alta: a fost greu, dar nu imposibil

După ce pandemia i-a dat planurile peste cap, iar comenzile de rochii de seară şi de mireasă i s-au anulat, Ana Muntean, o tânără de 31 de ani din Cluj, a găsit soluţia să facă faţă crizei.

Pentru că e pasionată de sport şi printre altele predă educaţie fizică la Universitatea de Medicină, Ana şi-a îndeplinit un vis în pandemie.

A lucrat luni întregi în ultima vreme, iar acum a reuşit să scoată pe piaţă un brand românesc de echimapente sportive. Nu a fost un drum uşor. Să fii antreprenor într-o perioadă ca aceasta poate fi o provocare, spune ea.

Ana Muntean, fondator proiect Show Off: A fost greu, foarte greu. Din cauza pandemiei nu am putut să mergem să luăm direct legătura cu furnizorii, să negociem preţurile. Totul s-a făcut la telefon. Am întâmpinat greutăţi în tot procesul nostru. Am început să lucrăm din primăvară. Este un termen scurt pentru câtă muncă avem în spate. Am depăşit 15.000 de euro investiţie. Noi vrem ca femeile care stau acasă şi fac sport să se simtă bine, să fie elegante, să fie puse în valoare. Vrem să facem şi produse care să se adreseze exclusiv persoanelor gravide.

Ca să vadă proiectul cât mai repede gata, Ana a colaborat cu Andreea, un personal trainer cu zeci de ani de experienţă. În pandemie Andreea a ţinut antrenamente doar online şi spune că numărul clienţilor s-a triplat. La doar o lună de la lansare, afacerea lor începe deja să dea roade, mai ales că s-au gândit să creeze şi o linie de echipamente sportive pentru femeile gravide.

Andreea Dos Santos Monteiro, fondator proiect Show Off: Noi am încercat să ne mulăm pe această perioadă. Linia de articole sport a venit ca o încurajare a femeilor să rămână în continuare active, chiar dacă sălile au fost închise uneori sau ele nu vor să meargă la sală. Având în vedere că eu lucrez şi în mediul online, clienţii s-au dublat chiar triplat în această perioadă. Pe lângă soluţia echipamentelor noi vom oferi şi antrenamente.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici