- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anchetatorii DNA fac percheziţie la sediul OTV din Bulevardul Preciziei
Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac percheziţie miercuri la sediul OTV din Bulevardul Preciziei, măsura fiind dispusă în dosarul privindu-i pe realizatorii Dan Diaconescu şi Doru Pârv, acuzaţi de şantaj, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Anchetatorii DNA fac percheziţie la sediul OTV din Bulevardul Preciziei (Imagine: Ovidiu_Micsik/Mediafax Foto)
Tot miercuri, procurorii anticorupţie l-au audiat pe omul de afaceri Petru Paul Ţârdea, care în 2005 l-a denunţat pe Dan Diaconescu în legătură cu fapte similare cu cele pentru care s-a început urmărirea penală faţă de cei doi realizatori TV.
În 2005, procurorul DNA Cătălin Macovei, în prezent preşedinte Agenţiei Naţionale Anticorupţie (ANI), a decis declinarea cazului la Parchetul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, unde a fost închis.
Recent, procurorul Gheorghe Bocsan de la DNA a solicitat Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti acel dosar în vederea reanalizării lui.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Paul McCartney întoarce banii cu lopata. Starul a devenit primul muzician britanic miliardar
-
Incident aviatic grav cu o aeronavă civilă inchiriată de MApN. Avionul s-a răsturnat la Buzău
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore / NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina / Ruşii avansează, dar situaţia e stabilă / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti
Surse judiciar susţin că percheziţia de miercuri de la sediul OTV ar fi în legătură cu probabila redeschidere a dosarului din 2005.
În 23 iunie, realizatorii OTV Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi pentru şantaj.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie-septembrie 2009, Dan Diaconescu, în calitate de asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, l-a ameninţat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, atât direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Pârv, realizator la acelaşi post de televiziune, să îi dea 200.000 de euro pentru a nu dezvălui "opiniei publice fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana respectivă, cum ar fi deţinerea unei importante averi nejustificate sau efectuarea de tranzacţii imobiliare ilicite".
În 25 iunie, Tribunalul Bucureşti, judecând contestaţia celor doi realizatori TV, a decis punerea în libertate a lui Dan Diaconescu, dar menţinerea în arest preventiv a lui Doru Pârv.
Lui Dan Diaconescu i s-au impus o serie de interdicţii, inclusiv de a vorbi pe postul de televiziune despre caz.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO