Anchetatorii sunt aproape de identificarea celorlaţi patru suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi

Şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme, procurorul Marius Iacob, susţine că anchetatorii sunt aproape de a-i identifica şi pe ceilalţi patru suspecţi ai jafului din pasul Gutâi, din septembrie 2009, unii dintre ei posibil de altă naţionalitate.

67 afișări
Imaginea articolului Anchetatorii sunt aproape de identificarea celorlaţi patru suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi

Anchetatorii sunt aproape de identificarea celorlaţi patru suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Aflat joi la Vaslui, la prezentarea bilanţului pe 2009 a Parchetului Tribunalului Vaslui, procurorul Marius Iacob a afirmat că anchetatorii deţin date care pot să-i conducă la identificarea celorlalte persoane participante la jaf, patru la număr.

"Suntem aproape de identificarea şi a celorlalţi autori ai jafului din pasul Gutâi, patru la număr. Este vorba de o perioadă relativ scurtă de timp şi aici mă refer la săptămâni. Din cei patru suspecţi pe care-i căutăm este posibil ca unii dintre ei să fie şi de altă naţionalitate, dar, deocamdată, nu vă pot oferi prea multe informaţii", a declarat procurorul Marius Iacob.

Referindu-se la cele două persoane arestate, miercuri seară, în acest caz, băimăreanul Ioan Ursuţ, în vârstă de 51 de ani, şi italianul Massimo Loddo, în vârstă de 33 de ani, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a subliniat că există "suficiente probe pentru a merge mai departe şi a susţine acuzarea".

Procurorul Marius Iacob a subliniat că fără sprijinul Serviciului Român de Informaţii nu s-ar fi reuşit prinderea primilor doi suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi.

Primii doi suspecţi în cazul maşinii de transport valori, care a fost jefuită anul trecut, în Pasul Gutâi, au fost arestaţi preventiv, miercuri seară, de judecătorii Tribunalului Maramureş, care au emis pe numele lor mandate pentru o perioadă de 29 de zile, decizia fiind pronunţată într-o şedinţă publică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici