Andronescu: Nu există probe la dosar. Dacă eram vinovată, îmi dădeam demisia

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, marţi, după audierea sa în Comisia juridică în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva sa în dosarul Microsoft, că nu există probe împotriva sa, menţionând că nu îşi dă demisia pentru că nu se consideră vinovată.

838 afișări
Imaginea articolului Andronescu: Nu există probe la dosar. Dacă eram vinovată, îmi dădeam demisia

Andronescu: Nu există probe la dosar. Dacă eram vinovată, îmi dădeam demisia (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

”Nu sunt probe, asta pot să vă spun”, le-a spus jurnaliştilor fostul ministru al Educaţiei, menţionând că membrii Comisiei juridice vor decide în cunoştinţă de cauză.

Ea a fost întrebată dacă ia în calcul demisia din Parlament, după modelul lui Viorel Hrebenciuc, pentru a nu afecta imaginea partidului.

”Eu, dacă aş considera că am o vină, aş demisiona de ieri, da?”, a replicat senatorul PSD.

”Eu cred că noi trebuie să acceptăm că unii oameni pot să fie nevinovaţi şi, ca urmare, nu trebuie să-i îngropăm de vii”, a mai spus Andronescu.

Întrebată dacă dosarul nu afectează imaginea candidatului PSD la prezidenţiale, Ecaterina Andronescu a răspuns: ”Nu cred, nu cred”.

Audierea Ecaterinei Andronescu în Comisia juridică a Senatului a avut loc cu uşile închise.

La ora transmiterii acestei ştiri, este audiat în comisie senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, tot în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva sa în dosarul Microsoft.

În noaptea de luni spre marţi au fost reţinuţi în acest dosar primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

"Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.

Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".

Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici