Andronescu: Să pui oameni de 90 de ani să jure pe Biblie pe capota maşinii e dincolo de imaginaţie

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, la Târgovişte, că nu îşi putea imagina că procurorii pot derula anchete scoţând, în unele judeţe, oameni din biserică şi punându-i să jure pe Biblie, pe capota maşinii.

1035 afișări
Imaginea articolului Andronescu: Să pui oameni de 90 de ani să jure pe Biblie pe capota maşinii e dincolo de imaginaţie

Ecaterina Andronescu (Imagine: Dragos Bota/Mediafax Foto)

"Eu am crezut, la Revoluţia din 1989, că în această ţară nu trebuie nimănui să îi mai fie frică decât dacă încalcă legea. Să te duci să scoţi oamenii din biserică sau să te duci să pui oamenii de 90 de ani să jure cu mâna pe Biblie, pe capota maşinii, e dincolo de ce îmi putea mie imaginaţia să îmi spună", a declarat Andronescu, într o conferinţă de presă la Târgovişte.

Ea a comentat şi anunţurile liderului democrat-liberal Cezar Preda legate de bilanţul de 100 de zile de guvernare USL pe care democrat-liberalii îl vor prezenta public duminică şi de "almanahul minciunilor" premierului Ponta, care va fi prezentat săptămâna viitoare

"Dacă vorbim de minciuni, eu cred că un almanah ar fi absolut insuficient şi ne-ar trebui poate într-un an, în fiecare zi, să scoatem câte un volum cu minciunile pe care le-am auzit în ultimii trei ani de la PDL", a precizat Ecaterina Andronescu.

Ministrul a vizitat mai multe unităţi şcolare din Dâmboviţa, grădiniţa şi şcoala Fântânele-Cojasca, grădiniţa Dâmbovicioara-Braniştea, şcoala cu clasele I-VIII Cazaci-Nucet, a participat la o şedinţă cu directori de şcoli şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi s-a întâlnit cu conducerea Universităţii Valahia.

De asemenea, ea a vizitat liceul Voineşti, grădiniţa Creţuleşti-Mătăsaru, şcoala Româneşti-Potlogi şi a susţinut la sediul PSD Dâmboviţa o conferinţă de presă.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac "masiv" în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

El a precizat că nu formulează acuzaţii legate de aceste anchete, dar consideră că sunt necesare lămuriri, date fiind amploarea lor.

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a afirmat că va cere procurorului general, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 20 august, explicaţii privind acţiunile Parchetului în cazul referendumului, arătând că a fost informat că DNA nu are competenţa de a ancheta cauze legate de alegeri, ci doar probleme de corupţie

Procurorii DNA fac verificări în mai multe judeţe, printre care Vrancea, Olt, Gorj şi Alba, în cazul unor sesizări privind suspiciuni de vot multiplu la referendumul din 29 iulie.

În cadrul acestor verificări, oameni din mai multe localităţi au fost chestionaţi cu privire la desfăşurarea referendumului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici