Lucica Adriana Şimandan lucra ca asistent social la Serviciul Adopţii şi pretindea bani de la cuplurile care îşi doreau să adopte copii, în schimbul înregistrării cererilor, arată procurorii DIICOT. Iniţial, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar magistraţii Tribunalului Braşov au decis că poate fi cercetată sub control judiciar.
Ulterior, procurorii DIICOT au contestat decizia, iar Lucica Adriana Şimandan a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit DIICOT, există suspiciunea că, începând cu anul 2012, Şimandan, în calitate de asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, membru al echipelor de evaluare pentru procedurile de adopţie, a pretins şi primit de la familii interesate, direct sau indirect, bani sau alte foloase pentru preluarea cererilor de adopţie.
„S-a reţinut că inculpata a pretins şi primit, direct sau indirect, bani sau alte foloase, având influenţă asupra modalităţii de obţinere a atestatului de potenţial adoptator ori asupra modalităţii de selecţie din cadrul listei cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate, prin promisiuni de urgentare a eliberării actelor menţionate/de selectare cu prioritate a anumitor persoane/familii, cu încălcarea dispoziţiilor legale. De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpata a primit foloase necuvenite de la persoane interesate, sub pretextul că are influenţă asupra altor funcţionari cu atribuţii în procesul de adopţie, în scopul urgentării procedurilor specifice”, arată DIICOT.
Potrivit procurorilor, Lucica Şimandan a determinat-o pe T. C., consilier superior la DGASPC Covasna – Serviciul Adopţii, să falsifice un raport de evaluare a capacităţii de a adopta a unei familii adoptatoare, atestând date necorespunzătoare adevărului, respectiv menţionarea faptului că familia locuia în fapt în Sfântu Gheorghe într-un apartament care îndeplinea condiţiile necesare pentru a creşte un copil, precum şi menţionarea faptului că pentru evaluare au fost prezente rudele familiei.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, cauza fiind instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov.
Activităţile de cercetare şi documentare au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Conducerea Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului va suspenda contractul de muncă al funcţionarului public.
Citeşte şi: Copil de un an şi patru luni din Botoşani, în stare gravă după ce a căzut într-o oală cu apă fierbinte
Citeşte şi: RUPTURA din Inspecţia Judiciară, după controlul la DNA. Ce săgeţi s-au aruncat în CSM: “Un procuror se temea, are familie”. „Imaginea Inspecţiei e praf”. „Parcă căzuse tavanul, cum ne-am permis să cerem relaţii”
Citeşte şi: Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode
Citeşte şi: Balul Bobocilor din CLUJ. Ministrul Educaţiei: Statutul elevului trebuie regândit şi îmbunătăţit, ca să nu mai existe „interepretări”