Angajatul Poliţiei Locale Bucureşti reţinut de DNA a fost suspendat din funcţie

Angajatul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă şi luare de mită a fost suspendat din funcţie, iar cazul său va fi judecat de Comisia de Disciplină a PLMB, informează instituţia.

621 afișări
Imaginea articolului Angajatul Poliţiei Locale Bucureşti reţinut de DNA a fost suspendat din funcţie

Angajatul Poliţiei Locale Bucureşti reţinut de DNA a fost suspendat din funcţie (Imagine: Shutterstock)

"Activitatea infracţională pentru care Ciortan Nicolae Alexandru a fost reţinut de către procurorii anticorupţie nu are nicio legătură cu Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, mai ales că inspectorul reţinut avea atribuţii doar pe segmentul securitate şi sănătate în muncă", se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de PLMB.

Doi funcţionari de la Administraţia Fondului Imobiliar şi Poliţia Locală a Capitalei au fost reţinuţi de procurorii DNA, după ce au cerut mită peste 170.00 de euro de la persoane cărora le-au promis că le ajută în vânzarea şi concesionarea unor spaţii din Centrul Istoric.

Paulina Chioveanu, angajată în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI), şi Nicolae Alexandru Ciortan, de la Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control al Municipiului Bucureşti, sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, în formă continuată, şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii aprilie 2012, Paulina Chioveanu, cu ajutorul lui Nicolae Alexandru Ciortan, a pretins de la un denunţător suma de 125.000 de euro, "lăsându-l să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăriei Sectorului 3 Bucureşti pentru a le determina să aprobe închirierea şi apoi vânzarea către denunţător a unui spaţiu comercial în suprafaţă de peste 1.000 mp situat în Centrul Istoric al Capitalei".

Din banii pretinşi, Paulina Chioveanu a primit de la denunţător, în două tranşe, suma totală de 16.000 de euro şi produse alimentare în valoare de 500 de lei, se arată într-un comunicat de miercuri al DNA.

În 22 aprilie, Paulina Chioveanu a fost prinsă de procurori la scurt timp după ce a primit de la denunţător suma de 15.000 de euro, o tranşă din totalul de 16.000 de euro.

Procurorii o mai acuză pe Chioveanu că, în cursul lunii mai 2012, tot cu ajutorul lui Ciortan, a pretins 48.000 de euro de la un alt denunţător, căruia i-a spus că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar şi Primăriei Municipiului Bucureşti pentru a le determina să aprobe concesionarea către acesta a unui spaţiu comercial situat în Centrul Istoric al Capitalei, aflat în administrarea AFI.

Ciortan a fost prins de procurori în 29 mai, la scurt timp după ce a primit de la denunţător cei 48.000 de euro ceruţi.

Paulina Chioveanu şi Nicolae Alexandru Ciortan au fost reţinuţi marţi, urmând să fie prezentaţi miercuri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În această cauză, procurorii fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici