ANI: Klaus Iohannis, în incompatibilitate. Este membru în AGA la Apă Canal Sibiu şi la SC Pieţe

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu şi SC Pieţe SA, ceea ce contravine prevederilor legale, a constatat Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

727 afișări
Imaginea articolului ANI: Klaus Iohannis, în incompatibilitate. Este membru în AGA la Apă Canal Sibiu şi la SC Pieţe

Klaus Iohannis (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Iohannis Klaus-Werner se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi S.C. PIEŢE S.A. (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat al ANI remis miercuri Agenţiei MEDIAFAX.

Iohannis, ales recent prim-vicepreşedinte PNL, exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al Municipiului Sibiu.

Conform ANI, prin Hotărârile Consiliului Local al municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 şi nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis este împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu. De asemenea, începând cu data de 05.08.2010, deţine şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. PIEŢE S.A.

"Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, «Funcţia de primar şi viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional»", se arată în comunicatul ANI.

"Persoana [...] faţă de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului", este o altă prevedere legală invocată în comunicatul ANI.

De asemenea, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Agenţia Naţională de Integritate menţionează ca jurisprudenţă relevantă în materie, rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, sentinţele Civile din 21.11.2012 - nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA, respectiv Sentinţa Civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi primarii), emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, ANI precizează că sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Iohannis fiind informat, la 16.12.2010, 07.03.2013, 22.03.2013, 25.03.2012 şi 26.03.2013, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 28.03.2013, primarul Sibiului a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Iohannis poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici