ANOFM: Peste 22.000 de posturi vacante. Unde sunt cele mai multe locuri de muncă libere

Peste 22.000 de locuri de muncă sunt vacante, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj, Arad şi Prahova, iar cele mai puţine în Bacău, Caraş-Severin, Mehedinţi, Sălaj, Gorj şi Buzău, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

248 afișări
Imaginea articolului ANOFM: Peste 22.000 de posturi vacante. Unde sunt cele mai multe locuri de muncă libere

ANOFM:Peste 22.000 de posturi vacante, cele mai multe în Bucureşti şi Cluj, cele mai puţine în Bacău (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 22.421 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (2.502) şi în judeţele Cluj (3.236), Arad (1.117), Prahova (1.077), Ilfov (959) şi Timiş (916).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt Bacău (14), Caraş-Severin (36), Mehedinţi (42), Sălaj (68), Gorj (76), Buzău (148) şi Tulcea (162).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.609 locuri de muncă, cele mai multe pentru: programator (97), inginer mecanic (77), inginer de sistem software (70), agent de asigurare (50), asistent de cercetare în fizică (47), analist (46), cercetator în fizică (41), analist servicii client (36), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (35) şi inginer producţie (33).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 20.812 locuri de muncă, cele mai multe pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.526), confecţioner-asamblor articole din textile (1.386), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.006), lucrător comercial (939), manipulant mărfuri (618), casier (539), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (528), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (514) şi agent de securitate (510).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă, ale căror date de contact sunt afişate pe site-ul www.anofm.ro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici