ANSVSA: Tăierea tradiţională a mieilor, permisă doar în gospodării şi pentru consum propriu

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roaţiş-Cheţan, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că, înainte de Paşti, tăierea tradiţională a mieilor va fi permisă doar în gospodăriile proprii şi doar pentru consum propriu, nu şi pentru vânzare.

219 afișări
Imaginea articolului ANSVSA: Tăierea tradiţională a mieilor, permisă doar în gospodării şi pentru consum propriu

ANSVSA: Tăierea tradiţională a mieilor, permisă doar în gospodării şi pentru consum propriu (Imagine: Mediafax Foto)

Radu Roatiş-Cheţan a spus, într-o conferinţă de presă, că pentru cei care vor să cumpere miei tăiaţi în piaţă ANSVSA a cerut autorităţilor locale să pună la dispoziţie spaţii amenajate, cu apă caldă, apă rece şi canalizare, iar Direcţia Sanitar Veterinară a fost mandatată să asigure personal specializat, în săptămâna dinainte de Paşti, pentru monitorizarea respectării normelor de igienă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele ANSVSA a afirmat că crescătorii de animale vor putea duce mieii în aceste centre, iar animalele vor fi puse într-un ţarc, de unde cumpărătorii vor putea alege. El a precizat că animalele vii vor trebui să aibă certificatul sanitar veterinar de origine, de sănătate şi formularul de mişcare.

"Cumpărătorul îşi alege animalul pe care vrea să-l achiziţioneze şi, separat, după aceea, urmează procedura asomării, sacrificării, carcasa este examinată, este prelevat materialul de risc, este ştampilată şi înaintată cumpărătorului. Acest lucru este valabil pentru vânzările care se fac către populaţie în scop comercial. Cei care vor să îşi taie animalele acasă pentru consum propriu, pot să o facă fără cea mai mică problemă. Consum propriu înseamnă eu tai mielul meu, la mine în curte", a spus Radu Roatiş-Cheţan.

Roatiş a recomandat persoanelor care îşi taie mieii în gospodăria proprie ca, în cazul în care vor să facă analize animalelor, să se adreseze medicilor veterinari concesionari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici