Aproape 190 de persoane puse sub control judiciar şi 46 în arest la domiciliu, în ultima săptămână

Aproape 190 de persoane au fost puse sub control judiciar şi 46 arestate la domiciliu, în ultima săptămână, iar pentru alte 23 de persoane au fost înlocuite măsurile preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri, potrivit Poliţiei Române.

141 afișări
Imaginea articolului Aproape 190 de persoane puse sub control judiciar şi 46 în arest la domiciliu, în ultima săptămână

Aproape 190 de persoane puse sub control judiciar şi 46 în arest la domiciliu, în ultima săptămână

În perioada 29 mai – 5 iunie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 185 de persoane şi au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri, conform sursei citate.

Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 46 de persoane pe numele cărora a fost dispus arestul la domiciliu, faţă de 137 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de două persoane pe numele cărora a fost dispus controlul judiciar pe cauţiune.

Sunt desfăşurate activităţi de supraveghere şi faţă de trei persoane, pe numele cărora a fost dispus controlul judiciar pe cauţiune.

Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Potrivit sursei citate, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită, în cinci cazuri, cu arestarea preventivă, în cinci cazuri cu executarea pedepsei cu închisoarea, într-un caz cu măsura condamnării cu suspendarea executării pedepsei, într-un alt caz cu măsura arestului la domiciliu, iar într-o situaţie a fost înlocuită cu măsura internării într-un centru educativ.

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă în şase cazuri, cu executarea pedepsei cu închisoarea în trei cazuri, iar într-o situaţie a fost înlocuită cu măsura internării într-un centru de detenţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici