Aproape 90 de gospodării şi peste 20 de locuinţe, afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore

Aproape 90 de gospodării şi anexe gospodăreşti, precum şi peste 20 de locuinţe, din şapte judeţe din Dobrogea şi sudul ţării, au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

13 afișări
Imaginea articolului Aproape 90 de gospodării şi peste 20 de locuinţe, afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore

Aproape 90 de gospodării şi peste 20 de locuinţe, afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)

Reprezentanţii IGSU mai precizează, într-un comunicat de presă de miercuri, că 20 de persoane au fost evacuate din casele inundate.

Ploile şi inundaţiile au afectat şi peste 270 de hectare de păşuni şi fâneţe, precizează sursa citată.

Astfel, pentru diminuarea pagubelor şi salvarea persoanelor au intervenit peste 1.400 de angajaţi ai IGSU, peste 640 de jandarmi, peste 200 de poliţişti, 40 de poliţişti de frontieră şi 1.300 de militari sau angajaţi ai altor structuri.

În total, aceştia au acţionat cu 455 mijloace de intervenţie, din care 269 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Numai în judeţul Galaţi, au intervenit peste 600 de angajaţi ai IGSU, alături de 445 de jandarmi, 26 de poliţişti, precum şi 300 de militari.

Aceştia au acţionat pentru finalizarea şi consolidarea digului de apărare construit pe o lungime de 4,5 kilometri şi pentru evacuarea apei infiltrate în grădinile din cartierul Barboşi al municipiului Galaţi.

Totodată, în zona localităţii Şendreni, serviciile de intervenţie au consolidat şi supraînălţat digul de protecţie (din saci umpluţi cu nisip şi pământ) pe digul de apărare al râului Siret, pentru evacuarea apei provenite din infiltraţiile apărute în parapetul de apărare al fluviului Dunărea şi râului Siret.

În plus, s-a continuat realizarea digului de protecţie cu zgură şi pământ galben în zona căii ferate.

La nivel judeţean echipele de intervenţie au continuat acţiunea de monitorizare a digurilor de apărare aferente fluviului Dunărea şi râurilor Siret şi Prut, din zonele critice.

Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, avertizare Cod galben pentru jumătatea de nord a ţării, precum şi pentru toate zonele de deal şi de munte, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată, totodată intrând în vigoare şi o avertizare Cod portocaliu pentru şase judeţe. Avertizarea Cod galben este valabilă de miercuri dimineaţă, de la ora 8.00, până miercuri la ora 21.00.

Pentru acelaşi interval de timp este în vigoare o avertizare Cod portocaliu care vizează judeţul Maramureş şi zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita, unde cantitătile de apă vor depăşi local 60-70 l/mp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici