Arad: 36 de migranţi au încercat să treacă ilegal graniţa ascunşi într-un TIR cu sicrie

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, au prins 36 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal graniţa ascunşi într-un TIR care transporta sicrie.

101 afișări
Imaginea articolului Arad: 36 de migranţi au încercat să treacă ilegal graniţa ascunşi într-un TIR cu sicrie

Arad: 36 de migranţi au încercat să treacă ilegal graniţa ascunşi într-un TIR cu sicrie

Sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea un TIR. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, sicrie pentru o firmă din Italia.

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 36 de cetăţeni străini.

Aceştia au fost duşi la sediul poliţiei pentru cercetări. Poliţiştii au stabilit că grupul este format din 19 cetăţeni din Bangladesh, 7 indieni, 7 pakistanezi şi 3 marocani, cu vârste cuprinse între 20 şi 49 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că aceştiaau intrat legal în România, în baza documentelor de călătorie valabile.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În ultimele 24 de ore, actiuni similare s-au înregistrat şi la nivelul punctelor de trecere a frontierei Borş I şi Vărşand, când s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean bulgar şi un cetăţean grec, la volanul a două TIR-uri înmatriculate în Bulgaria. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tuburi din plastic şi cabluri electrice pentru firme din Germania.

În urma efectuării controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 10 cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil in ţara noastră, ce intenţionau să treacă fraudulos frontiera pentru a ajunge în vestul Europei.

Şi în aceste cazuri poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici