Arad: Maşină a Poliţiei aflată în misiune, proiectată în vitrina unui magazin

Un autoturism al Poliţiei Arad, aflat în misiune, care transporta la sediu pentru audieri trei femei, a fost implicat într-un accident, în noaptea de marţi spre miercuri, maşina de intervenţie fiind lovită de un autoturism Matiz şi proiectată în vitrina unui magazin din Arad, fără a exista victime.

37 afișări
Imaginea articolului Arad: Maşină a Poliţiei aflată în misiune, proiectată în vitrina unui magazin

Arad: Maşină a Poliţiei aflată în misiune, proiectată în vitrina unui magazin(Sursa:Mediafax Foto)

Autoturismul de intervenţie al Poliţiei, Dacia Logan, se întorcea de la un scandal care a avut loc în cartierul Micălaca şi transporta pentru audieri trei femei. Maşina avea semnalele lumioase şi acustice pornite, dar într-o intersecţie din centrul oraşului a fost lovită de un Matiz, al cărui şofer nu a oprit pentru a acorda prioritate.

În urma impactului, maşina Poliţiei a fost proiectată în vitrina unui magazin de telefonie mobilă.

"Din primele cercetări şi din relatările martorilor rezultă că poliţiştii erau în misiune, iar autoturismul de intervenţie era pe drum cu prioritate şi avea sirenele şi girofarul pornite", a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad.

Ambele autoturisme au fost grav avariate, însă nu au existat răniţi în urma accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici