Argentinian despăgubit de CEDO pentru întârzierea atribuirii custodiei copilului său în România

Un cetăţean argentinian trebuie despăgubit de statul român cu 7.500 de euro, pentru durata procedurilor în atribuirea custodiei copilui său la instanţele româneşti, a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

134 afișări
Imaginea articolului Argentinian despăgubit de CEDO pentru întârzierea atribuirii custodiei copilului său în România

Argentinian despăgubit de CEDO pentru întârzierea atribuirii custodiei copilului său în România (Imagine: Shutterstock)

Reclamantul, Adrian Rodolfo Ferrari, este cetăţean argentinian născut în 1971, care trăieşte la Buenos Aires. de durata procedurilor la instanţele româneşti pentru a-şi putea vedea copilul în Argentina.

Copilul său, cu o mamă cu dublă cetăţenie argentiniană şi română, s-a născut în august 2005. Rezidenţa permanentă a familiei era în Argentina, dar membrii săi călătoreau des, Rodolfo Ferrari fiind pilot militar.

După ce au locuit în Cipru câteva luni în 2006, cei doi soţi au căzut de acord ca ea să meargă cu copilul în România pentru alte câteva luni şi să revină la Buenos Aires când expira contractul lui în Cipru, în octombrie 2007.

În noiembrie 2007, însă, soţia l-a informat că nu se mai întoarce cu copilul în Argentina, iar apoi a introdus acţiune în instanţă, în România, pentru divorţ şi custodia copilului.

Instanţa a decis cu privire la divorţ în aprilie 2008, dar nu şi privind custodia, pentru că, între timp, Ferrari înaintase o solicitare pentru înapoierea copilului invocând Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.

Procedurile pentru analizarea acestei solicitări în instanţele româneşti au durat din martie 2008 până în mai 2009, când s-a luat decizia conform căreia copilul nu fusese ilegal adus în România, din moment ce ambii părinţi hotărâseră acest lucru, iar tatăl, prin natura ocupaţiei sale, nu putea avea grijă de el.

În septembrie 2011, o instanţă din România i-a acordat custodia mamei, iar tatălui, drepturi de vizitare. Acesta luase contact cu copilul de trei ori de la sfârşitul anului 2009.

Ferrari s-a plâns la CEDO de durata procedurilor, care ar fi dus la ruperea legăturilor dintre el şi copil, invocând articolul 8 - dreptul la viaţă particulară şi de familie - din Convenţia europeană a drepturilor omului.

CEDO i-a dat câştiga de cauză şi a hotărât ca statul român să îl despăgubească pe cetăţeanul argentinian cu suma de 7.500 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici