Astărăstoae: Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare. 11.200 au plecat în ultimii cinci ani

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, la Suceava, că un număr de 11.200 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani, apreciind că exodul medicilor români a luat o "tendinţă îngrijorătoare".

345 afişări
Imaginea articolului Astărăstoae: Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare. 11.200 au plecat în ultimii cinci ani

Astărăstoae: Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare. 11.200 au plecat în ultimii cinci ani (Imagine; Octav Ganea/Mediafax Foto)

Astărăstoae a declarat, într-o conferinţă de presă, că, în perioada 2007-2012, au fost formaţi 8.600 de medici specialişti, iar în acelaşi interval de timp au plecat din România 11.200 de medici.

El a spus că România "a pierdut" aproximativ trei miliarde de lei numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici.

Astărăstoae a mai declarat că s-a ajuns ca în unele spitale să nu existe măcar un singur medic specialist într-un anumit domeniu.

"Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor români a luat o tendinţă îngrijorătoare", a subliniat preşedintele CMR, arătând că în privinţa acestui fenomen "suntem unici în Europa".

Astărăstoae a precizat că printre motivele care stau la baza plecării medicilor din România sunt blamarea corpului medical şi lipsa de respect pentru această categorie profesională, veniturile mici ale medicilor, politizarea excesivă a sistemului sanitar care nu permite realizarea sau dezvoltarea unei cariere profesionale, frica de malpraxis în condiţiile în care medicii sunt nevoiţi "să improvizeze de la o zi la alta" în lipsa unor dotări sau asigurării medicamentelor necesare tratării pacienţilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici