Atacul de la casa de schimb din Braşov, cel mai complex caz din ultimii 20 de ani

Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat, miercuri, că atacul armat care a avut loc în 29 ianuarie la o casă de schimb valutar din Braşov şi în urma căruia au murit două persoane poate fi considerat "cel mai complex eveniment din cazuistica ultimilor 20 de ani".

128 afișări
Imaginea articolului Atacul de la casa de schimb din Braşov, cel mai complex caz din ultimii 20 de ani

Atacul de la casa de schimb din Braşov, cel mai complex caz din ultimii 20 de ani (Imagine: Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, precizează că "evenimentul de la Braşov din 29 ianuarie poate fi considerat cel mai complex eveniment din cazuistica ultimilor 20 de ani, prin modul de operare profesionist, cruzimea manifestată, sfidarea ordinii de drept, volumul de muncă al anchetatorilor şi, nu în ultimul rând, prin impactul emoţional în rândul opiniei publice".

Conform sursei citate, începând din seara zilei de 29 ianuarie acest caz a devenit "o prioritate de grad zero" pentru conducerea Poliţiei Române şi pentru Poliţia Braşov, cei mai buni specialişti în domeniu fiind trimişi de IGPR la Braşov pentru soluţionarea cazului.

Pentru rezolvarea acestui caz au fost mobilizaţi 40 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale, criminalistică, analiza informaţiilor, combaterea crimei organizate, coordonaţi de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, dar şi de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi de angajaţi ai SRI, mai precizează Naghi.

"În funcţie de necesităţile operative, poliţişti din toate structurile IPJ Braşov participă la activităţile de cercetare, investigaţii, verificare, căutare, scotocire, expertize criminalistice, analiza informaţiilor, audiere a persoanelor implicate", arată sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov face referire şi la Serghei Gribenco, în vârstă de 36 de ani, suspect în cazul atacului armat, precizând că acesta a fost prins de poliţiştii din Ploieşti, marţi seară, la ora 18.00.

Instanţele de judecată din Oradea şi Sălaj au emis pe numele acestuia, în anii 2002 şi 2005, în lipsă, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiecare pe câte patru ani şi jumătate, pentru săvârşirea de infracţiuni economice.

"Întrucât condamnatul se sustrăgea executării pedepsei, în anul 2003 a fost dat în urmărire naţională şi internaţională de poliţiştii clujeni. Cetăţeanul moldovean în cauză a fost încarcerat în arestul IPJ Braşov în noaptea de marţi spre miercuri, fiind pus la dispoziţia procurorilor pentru cercetări în cazul jafului armat. Asigurăm opinia publică că vom continua eforturile susţinute pentru soluţionarea acestui caz, rezultatele anchetei urmând să fie puse la dispoziţia mass-media de către procurori", adaugă Naghi.

În 29 ianuarie, două persoane au murit în urma unui atac armat care a avut loc la o casă de schimb valutar din Braşov.

Citeşte şi:

Gribenco a fost prins la Ploieşti

Serghei Gorbunov îşi susţine în continuare nevinovăţia

Braşov: Cercul de suspecţi în cazul dublului asasinat s-a redus la opt

Braşov: Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat la o casă de schimb

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici