ATACUL DIN MILITARI: Bărbatul care a rănit trei persoane în faţa unui hipermarket rămâne în arest

Mihai Chiriţă - cel care, în 23 noiembrie, a tras cu un pistol cu bile în faţa unui hipermarket din cartierul bucureştean Militari, rănind trei persoane - rămâne în arest, a decis, luni, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă.

895 afișări
Imaginea articolului ATACUL DIN MILITARI: Bărbatul care a rănit trei persoane în faţa unui hipermarket rămâne în arest

ATACUL DIN MILITARI: Bărbatul care a rănit trei persoane în faţa unui hipermarket rămâne în arest (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Chiriţă este în detenţie din 25 noiembrie, când Curtea de Apel Bucureşti Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea de arestare formulată de procurori.

În 29 noiembrie, instanţa supremă a decis să rămână în arest şi tatăl şi surorile lui Mihai Chiriţă, aceştia fiind în detenţie printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti la 24 noiembrie.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au început urmărirea penală faţă de Mihai Chiriţă, pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, uz de armă neletală şi vătămare corporală gravă.

Surorile lui - Florentina, care este avocat, şi Mariana Cristina - şi tatăl, Tomiţă Chiriţă, au fost puşi sub acuzare pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Cele două tinere nu au vrut să stea la coadă la magazin şi au solicitat ajutorul unor rude, după ce au intrat în conflict cu alte persoane, în seara zilei de 23 noiembrie, potrivit directorului adjunct al Poliţiei Capitalei, Marius Mihai Voicu.

Ulterior, în afara hipermarketului Cora Militari, fratele lor a scos un pistol cu bile de cauciuc şi a început să tragă, rănind trei persoane, printre care o tânără de 23 de ani, care şi-a pierdut un ochi. De asemenea, doi bărbaţi au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Mihai Chiriţă, care a fugit de la locul faptei, s-a predat în 24 noiembrie, în jurul orei 17.00, la Secţia 20 de Poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici