ATENŢIONARE ANM: Ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înaltă - FOTO

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înalt, în intervalul 3 mai, ora 09 – 4 mai, ora 21.

6527 afișări
Imaginea articolului ATENŢIONARE ANM: Ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înaltă - FOTO

ATENŢIONARE ANM: Ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înaltă - FOTO (Imagine: Sebastian Sascau/ Mediafax foto)

În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20...30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h. 

 

n sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici