Atenţionare de ninsoare şi vreme rea în 14 judeţe din estul şi sud-estul ţării

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare meteo pentru 14 judeţe din Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea conform căreia de sâmbătă după-amiază şi până duminică dimineaţă ar urma să ningă şi să apară viscolul. Astfel, de sâmbătă până duminică, în Moldova, nordul şi estul Munteniei şi o parte a Dobrogei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali "vor predomina ninsorile, iar vântul se va intensifica, viscolind trecător ninsoarea", se arată în textul atenţionării meteo cod galben.

1401 afișări
Imaginea articolului Atenţionare de ninsoare şi vreme rea în 14 judeţe din estul şi sud-estul ţării

Atenţionare de ninsoare şi vreme rea în 14 judeţe din estul şi sud-estul ţării (Imagine: www.meteoromania.ro)

În centrul şi sudul Moldovei şi la munte "se va depune strat de zăpadă mai consistent", mai susţin meteorologii.

Aceştia adaugă şi că sâmbătă "va ploua abundent" în cea mai mare parte a Olteniei, în Muntenia şi în sudul Moldovei, precipitaţiile urmând să depăşească local 25-30 de litri pe metrul pătrat, putând ajunge până la 50 de litri pe metrul pătrat în 24 de ore.

Şi în Capitală va ploua "însemnat cantitativ" pe parcursul zilei de sâmbătă, în noaptea de sâmbătă spre duminică existând posibilitatea ca ploaia să se transforme în lapoviţă sau ninsoare.

Codul galben emis de meteorologi vizează judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

Vezi cum va fi vremea pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici