FOTO | Augustin Lazăr i-a convocat pe şefii parchetelor din toată ţara, marţi, la Bucureşti. Discuţii pe proiectul legat de modificările aduse legilor justiţiei

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a convocat Consiliul procurorilor generali, astfel toţii şefii de parchete din ţară urmând să vină marţi, la ora 11.00, în Capitală, pentru a discuta despre proiectul privind modificările aduse legilor justiţiei.

464 afișări
Imaginea articolului FOTO | Augustin Lazăr i-a convocat pe şefii parchetelor din toată ţara, marţi, la Bucureşti. Discuţii pe  proiectul legat de modificările aduse legilor justiţiei

FOTO | Augustin Lazăr i-a convocat pe şefii parchetelor din toată ţara, marţi, la Bucureşti. Discuţii pe proiectul legat de modificările aduse legilor justiţiei

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au declarat, pentru Mediafax, că procurorul general al României, Augustin Lazăr, i-a convocat, prin adresă internă, la Bucureşti, marţi, la ora 11.00, pe toţi şefii de parchete din ţară, motivul fiind proiectul privind modificările aduse legilor justiţiei.

După anunţurile ministrului Justiţiei privind legile justiţiei, Ministerul Public a transmis că a luat act „cu suprindere şi îngrijorare” de acestea, precizând că procurorii nu au fost consultaţi în prealabil, instituţia fiind nemulţumită de propunerea de creare a unei direcţii de anchetare a magistraţilor.

„Tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor (sugerând că problema corupţiei se află în corpul magistraţilor şi nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic (precizăm că, în ceea ce priveşte procurorii, Inspecţia Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiţiei); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenţei Justiţiei, de numire a funcţiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propunere agreată şi de MCV, constând într-o procedură de selecţie transparentă a candidaţilor, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiţiei, numirea fiind făcută de preşedintele României”, conform unui comunicat de presă al Ministerului Public.

Totodată, Ministerul Public a atrs atenţia şi referitor la alte modificări care „vor bulversa sistemul judiciar”, precum modalitatea de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, promovarea pe loc, condiţiile răspunderii magistraţilor.

Şi conducerea DNA a decis convocarea Adunării Generale pe 31 august, astfel încât procurorii să îşi poată exprima opiniile referitoare la aceste modificări, instituţia subliniind că există aspecte de natură să afecteze activitatea procurorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici