AVERTISMENTUL experţilor ONU: Pandemiile se vor înmulţi şi vor ucide mai mulţi oameni: ”Vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede”

  • Experţii ONU în biodiversitate spun că pandemii precum Covid-19 se vor înmulţi şi vor cauza mai multe decese.
  • Experţi: ”Fără strategii de prevenire, pandemiile vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede, vor ucide mai mulţi oameni.”
3083 afişări
Imaginea articolului AVERTISMENTUL experţilor ONU: Pandemiile se vor înmulţi şi vor ucide mai mulţi oameni: ”Vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede”

Profimedia

Dacă nu există o transformare radicală a sistemului economic, pandemii precum Covid-19 se vor înmulţi şi vor cauza mai multe decese, avertizează joi, 29 octombrie, experţii ONU în biodiversitate (IPBES), amintind de imensul rezervor de viruşi necunoscuţi din lumea animalelor.
 
„Fără strategii de prevenire, pandemiile vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede, vor ucide mai mulţi oameni şi vor avea efecte devastatoare fără precedent asupra economiei globale”, avertizează acest raport al grupului de experţi ONU, privind biodiversitatea (IPBES), relatează Le Parisien.
 
Cei 22 de oameni de ştiinţă însărcinaţi de IPBES să întocmească acest raport de urgenţă, au analizat sute de studii recente privind legăturile dintre oameni şi natură. Conform estimărilor publicate în revista Science în 2018 şi incluse în raport, există 1,7 milioane de viruşi necunoscuţi la mamifere şi păsări, iar 540.000 până la 850.000 dintre aceştia „au capacitatea de a infecta oamenii.”
 
Dar riscurile contaminării oamenilor cu aceşti viruşi despre care nu se ştie nimic se înmulţesc din cauza contactelor din ce în ce mai strânse dintre animalele sălbatice, animalele de fermă şi oamenii. Mai mult, 70% din bolile noi (Ebola, Zika) şi „aproape toate pandemiile cunoscute” (gripă, SIDA, Covid-19) sunt zoonoze, adică provin de la agenţi patogeni ai animalelor.
 
Dar „învinovăţirea animalelor sălbatice pentru apariţia acestor boli este greşită”, insistă experţii, arătând cu degetul spre Om şi urmele pe care le lasă asupra mediului înconjurător. „Nu există niciun mister cu privire la cauzele pandemiei Covid-19 sau la orice altă pandemie modernă”, a comentat într-o declaraţie Peter Daszak, care a condus acest raport.
 
Aceleaşi activităţi care determină schimbările climatice şi distrugerea biodiversităţii stimulează riscurile unei pandemii din cauza impactului lor asupra mediului nostru”, continuă el. „Schimbarea utilizării terenurilor, extinderea şi intensificarea agriculturii, precum şi comerţul, producţia şi consumul nesustenabile perturbă natura şi sporesc contactul dintre animale sălbatice şi animale domestice, agenţi patogeni şi oameni. Aceasta este calea către pandemii.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici